Ucraina nu va putea să îndeplinească toate ţintele asumate în programul stand by în valoare de 17 miliarde de dolari convenit în luna martie din cauza luptelor care continuă în estul ţării şi a disputei cu Gazprom pe tema preţului gazelor naturale, a anunţat marţi Fondul Monetar Internaţional, transmite Reuters.
FMI estimează că actualul program este suficient, deocamdată, cu condiţia ca luptele dintre Kiev şi rebelii pro-ruşi să se reducă 'în lunile următoare'. În schimb, dacă luptele vor continua şi anul viitor, Ucraina ar putea avea nevoie din partea donatorilor de o finanţare suplimentară în valoare de până la 19 miliarde de dolari.
'Autorităţile au implementat politicile convenite, dar au apărut presiuni semnificative. Cu o singură excepţie, toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii mai au fost îndeplinite şi toţi indicatorii structurali au fost implementaţi, chiar dacă cu unele întârzieri', se arată în prima analiză amănunţită a programului cu Ucraina efectuată de FMI. 'Dacă luptele vor continua şi după lunile următoare, rezervele constituite potrivit scenariului de bază se vor epuiza rapid, ceea ce va necesita o nouă strategie, inclusiv finanţare externă suplimentară', se mai arată în comunicatul FMI.
În luna aprilie a acestui an, Fondul Monetar Internaţional a decis să acorde Ucrainei un credit stand-by în valoare de 17 miliarde de dolari, ca parte a unui pachet internaţional de 27 de miliarde de dolari destinat să o ajute să-şi repună economia pe picioare. În luna mai, FMI a eliberat o primă tranşă de 3,2 miliarde de dolari din acest program, iar vineri boardul Fondului şi-a dat acordul pentru o nouă tranşă în valoare de 1,4 miliarde de dolari. Următoarea tranşă, în valoare de 2,7 miliarde de dolari, ar urma să fie eliberată la mijlocul lunii decembrie dacă autorităţile de la Kiev vor respecta condiţiile impuse de FMI.
Economia ucraineană este într-un declin accelerat după ce în luna aprilie rebelii pro-ruşi au înfiinţat o 'republică separatistă' în estul ţării. În al doilea trimestru al acestui an, Produsul Intern Brut al Ucrainei a înregistrat o contracţie de 4,7% în ritm anual, iar luna trecută FMI şi-a revizuit estimările privind evoluţia economiei ucrainene în acest an până la o contracţie de 6,5% de la un recul de 5% cât preconiza anterior. AGERPRES