„Zece miliarde de dolari reprezintă contribuţia minimă pe care Rusia deja a declarat-o, acum fiind o chestiune de cu cât vom creşte această sumă, în funcţie de necesităţile FMI de resurse suplimentare”, a spus Siluanov.
„Ne vom coordona cu colegii noştri din BRICS şi vom decide împreună asupra posibilităţilor noastre”, a adăugat Siluanov.
Liderii celor mai mari economii din lume (statele membre G20) au convenit vineri asupra suplimentării bugetului FMI cu 430 miliarde dolari, crescând de peste două capacitatea de împrumut a instituţiei, ca o măsurăde protecţie a economiei globale de criza datoriilor suverane din zona euro.
Siluanov a spus că din ţările prezente la întâlnirea G20 deja s-au exprimat angajamente în sumă de 362 miliarde dolari. „A mai rămas în jur de 70 miliarde dolari de acoperit”, a declarat ministrul rus de Finanţe.

El a spus că ţările denumite BRICS – Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud (South Africa) – vor avea cifrele gata până la summitul G20 din iunie, care va avea loc în Mexic, la Los Cabos.