"Nu căutăm măsuri suplimentare de ajustare în plus faţă de ce plănuieşte deja guvernul, nu există din partea noastră propunerea unor măsuri suplimentare de austeritate. Dar noi credem că ajustarea poate fi obţinută numai prin măsuri mult mai echilibrate şi, în general, noi căutăm politici care să sprijine creşterea", a afirmat pentru Bloomberg Iryna Ivaschenko, reprezentantul FMI la Budapesta.

Negocierile dintre Ungaria şi creditorii internaţionali ar putea să fie reluate după reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional, a declarat luna trecută şeful echipei ungare de negociere, Mihaly Varga. Reuniunile anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale vor avea loc în perioada 9-14 octombrie.

Mihaly Varga a precizat că guvernul ungar a trimis o scrisoare de răspuns la recomandările făcute de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană cu prilejul vizitei iniţiale la Budapesta în luna iulie.

Analiştii se aşteaptă la discuţii prelungite după ce premierul ungar Viktor Orban a respins ceea ce el a numit condiţiile dure ale FMI şi a anunţat că guvernul său lucrează la o poziţie alternativă.

Potrivit unor articole apărute în presa ungară, FMI a cerut autorităţilor de la Budapesta să reducă pensiile, să majoreze vârsta de pensionare, să reducă ajutoarele sociale şi subvenţiile pentru transport, să majoreze taxele şi să deruleze privatizări în schimbul unui acord de finanţare.

Ungaria a cerut încă din luna noiembrie a anului trecut un împrumut de tip preventiv între 15 şi 20 de miliarde de euro de la FMI şi UE, necesar pentru stabilizarea economiei ungare. Negocierile au fost blocate însă până în luna iulie a acestui an din cauza îngrijorărilor exprimate de CE şi FMI faţă de independenţa băncii centrale.
Sursa: Agerpres