Fondul Monetar Internaţional a tras luni un semnal de alarmă faţă de fluxurile masive de capital spre Asia şi a cerut liderilor din regiune să fie atenţi faţă de riscurile supraîncălzirii economiilor lor.
Potrivit FMI, nivelul intrărilor de capital, care au trimis în sus acţiunile şi preţurile proprietăţilor imobiliare din Asia, sunt aproape sau peste trendurile istorice în majoritatea economiilor din regiune, inclusiv cele din Asia de Sud-Est.
"Vedem cum presiunile financiare, pe care le putem califica drept dezechilibre sau riscuri de dezechilibre, sunt în creştere’, a declarat directorul departamentului Asia-Pacific de la FMI, Anoop Singh. ‘Pentru că aceste riscuri se pot înrăutăţi rapid trebuie să le monitorizăm cu atenţie. În consecinţă, responsabilii politici se confruntă cu provocarea de a realiza un echilibru între prevenirea acumulării dezechilibrelor financiare în timp ce continuă să ofere un sprijin adecvat pentru creşterea economică", a adăugat Anoop Singh.
Separat, FMI şi-a menţinut estimările anterioare conform cărora economia asiatică va înregistra în acest an o creştere de 5,7%.
"Punctul nostru de bază este că îngrijorările cu privire la stabilitatea naţională în Asia sunt în creştere. În consecinţă, este necesar ca responsabilii pentru politica monetară să fie gata să identifice încă de la început riscurile de supraîncălzire şi să ia decizii rapide", a mai spus Anoop Singh.
FMI nu a desemnat care dintre economiile asiatice se confruntă cu riscul de supraîncălzire însă recent pieţele bursiere din Indonezia, Filipine şi Thailanda au înregistrat creşteri semnificative. De asemenea, preţurile proprietăţilor imobiliare din Hong Kong şi Singapore au crescut şi ele brusc, ceea ce a determinat regiunile să introducă măsuri de calmare.
Sursa: Agerpres