Fondul Monetar Internaţional (FMI) este gata să-şi dubleze finanţarea pentru Bosnia Herţegovina în cadrul acordului stand - by, pentru a ajuta această ţară să facă faţă efectelor inundaţiilor, a declarat, vineri, un oficial al FMI, transmite Reuters.
Peste 50 de oameni au fost ucişi de inundaţii şi alunecări de teren în Serbia, Bosnia Herţegovina şi Croaţia, după ce precipitaţiile abundente au făcut ca râurile să iasă din matcă şi să inunde drumuri, poduri şi case. Cele mai afectate au fost Serbia şi Bosnia Herţegovina, care au suferit pagube în valoare de sute de milioane de euro, o lovitură gravă pentru economiile celor două ţări.
O delegaţie a FMI a încheiat vineri o vizită de 10 zile în Bosnia pentru a discuta eliberarea de noi tranşe din acordul stand – by în valoare de 380 milioane de euro, acord care a fost însă îngheţat în luna februarie, în absenţa reformelor economice.
'Am ajuns la un acord cu autorităţile cu privire la un set de politici care să ne permită să finalizăm cea de a şasea şi a şaptea revizuire a acordului', a declarat şeful misiunii FMI, Ron van Rooden.
Acesta a adăugat că misiunea va propune luna viitoare boardului executiv al FMI să majoreze finanţarea planificată iniţial pentru Bosnia, de 95 milioane de euro până la un total de 190 milioane de euro.
'Având vedere dezastrul natural care s-a întâmplat, impactul pe care îl va avea asupra economiei şi finanţelor, vrem să ajutăm guvernul să poată să funcţioneze în continuare şi să le oferim o finanţare suplimentară', a spus Ron van Rooden.
Joi, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a estimat că pagubele provocate de inundaţii în Bosnia ar putea să se ridice la 1,3 miliarde de euro sau 10% din Produsul Intern Brut al acestei ţări.
AGERPRES