Fondul Monetar Internaţional a anunţat joi că a primit aprobarea statelor membre pentru a transfera profiturile rezultate din vânzarea de aur pentru a finanţa statele cu venituri reduse, transmite Reuters.
‘Am ajuns la un nivel de aprobare suficient din partea statelor membre pentru a transfera profiturile din vânzarea de aur pentru a acoperi necesităţile de finanţare ale ţărilor cu venituri reduse’, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, într-o conferinţă de presă înaintea reuniunilor de toamnă ale FMI şi Băncii Mondiale.
În 2009 şi 2010, FMI a strâns 3,8 miliarde de dolari din vânzarea a 403,3 tone de aur, iar anul trecut a convenit să distribuie aceşti bani către statele membre în două părţi, cu condiţia ca statele membre să reinvestească cel puţin 90% din bani în programe de împrumuturi fără dobândă pentru ţările sărace. În prezent, un număr suficient de state mari, precum SUA, China şi Japonia, au fost de acord să renunţe la sumele care le reveneau astfel ca ţările sărace să beneficieze de cea mai mare parte a banilor. Până acum, 151 din cele 188 de state membre ale FMI au fost de acord să renunţe la sumele care le reveneau.
În 2009, FMI şi-a fixat ca ţintă să strângă 17 miliarde de dolari pentru a acorda împrumuturi ţărilor sărace. Christine Lagarde a apreciat că fondurile strânse de pe urma vânzărilor de aur vor face programul ‘Poverty Reduction and Growth Trust’ sustenabil. Fondul oferă credite cu dobânzi reduse ţărilor sărace din Africa, Asia şi America Latină.
SURSA: Agerpres