‘După aprobarea scrisorii în board, în iunie, misiunea FMI va veni în România în a doua parte a lunii iulie. Am îndeplinit acţiunile prioritare asumate cu FMI, cu excepţia CFR Marfă, care are deadline-ul (termenul final – n.a.) pe 21 iunie. În jurul datei de 20 iunie trebuie să avem declarat câştigătorul la CFR Marfă, toate celelalte acţiuni – listarea Transgaz, arierate – le avem îndeplinite, reformele structurale, procedurile de listare la Romgaz, Nuclearelectrica, de vânzare a pachetului majoritar de 51% la Electrica, de listare a 15% prin majorare de capital la Oltenia. Suntem în calendarul asumat cu organismele financiare internaţionale – au fost selectaţi consultanţii de privatizare, consultanţii juridici şi procesele sunt în derulare astfel încât să le îndeplinim în a doua parte a anului. Menţionez şi introducerea managementului profesionist la companii, există o efervescenţă în ultimul timp, au fost selectate firmele de recrutare profesională pentru selecţia board-ului companiilor cu capital majoritar de stat, reducerea arieratelor companiilor de stat, tăierea contractelor oneroase cu clientela politică, alocarea sumelor pentru a acorda subvenţii consumatorilor vulnerabili, pentru creşterea preţului la gaze’, a declarat oficialul MFP.
Ministrul Finanţelor a apreciat că, în viitor, România trebuie să aibă un acord de parteneriat cu instituţiile financiare internaţionale, pentru credibilitatea pe pieţele financiare şi în rândul investitorilor.
‘Cred că viitorul acord va fi tot unul preventiv, nu vom avea nevoie de bani de la FMI, ne împrumutăm pe piaţa liberă , în străinătate şi în România, la un nivel al randamentului foarte mic şi cel mai redus după 1990 încoace. Nu avem motive de îngrijorare, dacă mai încheiem un acord Cu FMI nu este pentru că vom avea greutăţi în viitor, ci ca o garanţie că reformele economice, mai ales cele structurale, merg înainte şi vor avea coerenţă’, a mai spus ministrul Daniel Chiţoiu.
Sursa: Agerpres