Reprezentanţii FMI au cerut Guvernului să se asigure că legea sistemului unitar de pensii va fi adoptată de Parlament până la 15 septembrie, dar Executivul a insistat ca acest termen să fie amânat măcar până la 30 septembrie, explicând că parlamentarii revin din vacanţă abia la începutul acelei luni.
Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii a fost aprobat de Guvern la începutul acestui an, adoptat de către Senat după mai multe luni de dezbatere şi se află în discuţia Camerei Deputaţilor.
Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-au întâlnit, marţi, cu premierul Emil Boc.
„FMI a cerut Guvernului să se asigure că legea sistemului unitar de pensii va fi adoptată rapid de Parlament, cel târziu până la 15 septembrie, dar Executivul a insistat ca acest termen să fie amânat şi împins măcar până la 30 septembrie, explicând că parlamentarii sunt în vacanţă şi revin la lucru abia la începutul acelei luni, astfel că nu există timp suficient de încadrare în termenul solicitat”, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia se discută şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.
În urma încheierii acestei revizuiri, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, în luna septembrie, eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro.
SURSA: Mediafax