Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a anunțat că 55 de angajați ai fabricii de înghețată din Sebeș și aproximativ 30 de contacți ai acestora, au fost confirmați cu coronavirus. Ancheta epidemiologică este în desfășurare, iar până acum au fost efectuate aproape 1.000 de teste.
Potrivit autorităţilor locale, în cazul celor pozitivi formele de boală sunt uşoare şi medii, o parte dintre ei fiind simptomatici. Ancheta include zeci de persoane cu legătură epidemiologică între ele, fiind realizate până în prezent peste 400 de teste prin metoda individuală.
„Agentul economic nu funcționează, va funcționa în regim de avarie, cu personal redus de 3 ori față de numărul normal”, a declarat Alexandru Sinea. La fabrica de înghețată din Sebeș lucrează circa 350 de salariați. Până acum, ancheta epidemiologică a vizat șapte localități din Alba, unde au fost identificați contacți ai angajaților.
„Totodată, specialiștii epidemiologi au stabilit ca principală cauză a infectărilor nepurtarea echipamentelor de protecție de către angajații unității, deși angajatorul le-a pus la dispoziție și au fost instruiți în acest sens.”, a mai declarat Sinea, citat de Antena3.
Focarul de coronavirus a fost depistat la sfârșitul săptămânii trecute, iar angajatorul a fost amendat 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor igienico-sanitare. Reprezentanții DSP Alba au declarat că angajații nu poartă echipamentele de protecție, deși le-au primit de la angajator.