Căpşuni contaminate ar fi provocat aproape 30 de cazuri de hepatită A în SUA şi Canada
Mai exact, autorităţile sanitare din cele două ţări investighează focarele de hepatită, care ar fi putut fi provocate de căpşuni organice contaminate.
17 persoane s-au îmbolnăvit în Statele Unite şi alte 10 în Canada, notează agenţia Reuters.
FDA (Autoritatea federală pentru alimente şi medicamente din Statele Unite) a precizat că au fost raportate 15 cazuri de hepatită A în California și câte unul în Minnesota și Dakota de Nord.
Dintre cele 17 persoane care s-au îmbolnăvit, 12 au avut nevoie de spitalizare, au adăugat reprezentanţii FDA, fără a oferi şi alte detalii despre caz.
Căpşunile organice au fost distribuite la nivel național, fiind vândute de două branduri în perioada 5 martie – 25 aprilie, se arată într-un comunicat oficial al FDA.
Toţi cei care au congelat aceste căpşuni pentru a le consuma ulterior trebuie să le arunce imediat
„Persoanele care au cumpărat căpșunile proaspete și apoi le-au congelat pentru a le consuma ulterior nu ar trebui să le consume. Acestea ar trebui aruncate”, este recomandarea specialiştilor americani.
De cealaltă parte a graniţei, Agenția de Sănătate Publică din Canada și Agenția Canadiană de Inspecție Alimentară au transmis, la rândul lor, că investighează cazuri de îmbolnăviri în provinciile Alberta și Saskatchewan.
„Pe baza constatărilor investigațiilor de până acum, consumul de căpșuni organice proaspete importate este sursa probabilă a focarului”, au transmis cele două agenţii canadiene.
Căpșunile bio importate au fost cumpărate între 5 și 9 martie. În acest moment, ele nu mai sunt disponibile la vânzare în Canada, au mai transmis autorităţile.
Ce este hepatita A?
Hepatita A este o boală contagioasă a ficatului care apare ca urmare a infecției cu virusul hepatitei A. Severitatea hepatitei variază, de la o formă ușoară care durează câteva săptămâni, până la o boală severă care se întinde pe o perioadă de câteva luni.
Marea majoritate a oamenilor se vindecă complet și nu vor avea vreo afectare pe termen lung a ficatului, potrivit Reginamaria.ro.
De obicei hepatita A se transmite atunci când virusul este introdus în organism la nivelul gurii ca urmare a contactului cu obiecte, mâncare sau băuturi contaminate.
Alimentele cu riscul cel mai mare sunt fructele, legumele, midiile, înghețata și apa din surse nesigure.