Focuri de armă au fost trase vineri, către ora 5.00, ora României în direcţia Ambasadei Israelului. Atacul nu s-a soldat cu victime și a provocat pagube materiale uşoare, potrivit unei surse din cadrul poliţiei.
Brigada de luptă împotriva terorismului, însărcinată cu ancheta, a venit la faţa locului şi a găsit 54 de cartuşe de Kalaşnikov, calibrul 7,62 milimetri, în apropierea ambasadei, a anunţat Agenţia de presă din Atena ANA, semioficială.
Ministrul pentru Ordine Publică, Vassilis Kikilias, care a efectuat o vizită la ambasadă după câteva ore de la atentat, a anunţat că "nimeni nu va afecta relaţiile Greciei cu Israelul".
Potrivit primelor informaţii, focurile de armă au fost trase de pe o motocicletă pe care se aflau două persoane şi care trecea prin faţa sediului ambasadei, situat pe un bulevard central care leagă centrul Atenei de periferia de nord.
Alte două persoane, de pe altă motocicletă, sunt suspectate că au participat la atac.
Incidentul armat a avut loc la două zile de la moartea unui oficial palestinian în timpul unor confruntări cu militari israelieni la un miting în Cisiordania.
În Grecia au avut loc numeroase manifestaţii împotriva politicii duse de Israel în Cisiordania şi Fâşia Gaza.
Guvernul grec a condamnat atentatul "terorist" cu Kalaşnikov care a vizat vineri dimineaţa sediul Ambasadei Israelului din Atena.
"Orice atac terorist aduce atingere democraţiei şi ţării", a declarat Sophia Voultepsi, purtător de cuvânt a Guvernului, citată într-un comunicat oficial.
Ea a subliniat că Guvernul luptă "hotărât contra acestor acţiuni teroriste pentru a apăra democraţia".
Potrivit primelor estimări ale Brigadei de luptă împotriva terorismului, atentatul vizând Ambasada Israelului prezintă asemănări cu atentate comise de gruparea de extremă stânga "Combatanţii Populari", care a apărut recent în Grecia.
Gruparea a revendicat trei atentate până în prezent. Primul a fost comis în ianuarie 2013 contra sediului din Atena al partidului grec de dreapta Noua Democraţie. Alt atentat a fost comis contra sediului Ambasadei Germaniei la Atena, în decembrie anul acesta.
În ianuarie 2014, gruparea a revendicat un atentat cu obuz contra sediului sucursalei unui comerciant de maşini, la periferia Atenei. Aceste atentate au produs doar pagube materiale.