Cu aproape un deceniu în urmă, exista în folclorul nostru juridic o poveste care spunea că un contract de leasing în care utilizatorul are opţiunea de a cumpăra bunul luat în leasing nu putea fi decât unul financiar.
Spun „folclor“ pentru că ideea era transmisă pe cale orală (uneori chiar scrisă) de către persoane care omiseseră să facă un lucru simplu: să citească legea care reglementează subiectul în cauză. Pentru că, dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut că Ordonanţa nr. 51/1997 privind leasingul definea contractul de leasing ca fiind un contract în care o parte (locatorul) dă celeilalte părţi (locatarul/utilizatorul), în schimbul unei plăţi periodice (rata de leasing), dreptul de a folosi un bun, iar la sfârşitul contractului, utilizatorul are dreptul de a opta între a returna, a prelungi contractul sau a cumpăra bunul. Mai simplu, contractul de leasing este un contract de închiriere care dă utilizatorului dreptul să opteze la sfârşitul contractului între cele trei variante.
Timpul a trecut şi s-a înţeles că opţiunea de cumpărare este chiar esenţa leasingului, că o astfel de opţiune nici măcar nu trebuie să fie scrisă în contract pentru a exista. S-a înţeles ceea ce era evident pentru specialiştii care s-au aplecat asupra problemei încă de la început: că nu opţiunea face diferenţa între leasing financiar şi cel operaţional (ea existând în ambele cazuri prin efectul legii), ci preţul la care poate fi exercitată opţiunea. Se pare însă că folclorul este nemuritor. Trăieşte în memoria colectivă şi iese la iveală în cele mai neaşteptate forme. În cazul de faţă, a căpătat forma alin. 2 al art. 2 din deja celebra OUG nr. 50, articol ce prevede că ordonanţa „nu se aplică […] contractelor de leasing […], în cazul în care […] opţiunea de cumpărare a obiectului contractului nu este stabilită nici prin respectivul contract, nici prin alt contract separat“. Păi, stimaţi autori de ordonanţe, dumneavoastră nu aţi auzit că există o lege care spune că o astfel de opţiune este implicită în cazul contractului de leasing?
Mai mult, OUG nr. 50 reglementează contractele de credit pentru consumatori, dobânzi, comisioane şi altele asemenea. Ce are de-a face dobânda cu rata de leasing operaţional? Rata de leasing conţine dobândă numai la leasingul financiar, nu şi la cel operaţional. În acest context, cum poate fi aplicată ordonanţa contractelor de leasing operaţional? Probabil că răspunsul la această întrebare nu îl vom şti niciodată! Sunt convins că amenzile vor veni însă, iar acestea pot fi chiar şi de 100.000 RON (un miliard de lei vechi)! Îmi mai pun însă o întrebare: pe autorii de legi proaste cine îi amendează? Faptul că bulversează o întreagă industrie din simplul motiv că nu cunosc legislaţia ţării cum se sancţionează? Cred că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă trebuie urgent completată cu sancţiuni severe pentru cei care scriu legi fără să respecte cele mai elementare principii de tehnică legislativă. Poate aşa vom avea ceva mai multă responsabilitate în redactarea actelor normative.