Nicio investiție nu se poate realiza fără costuri. Dacă în cazul investiției directe la Bursa de Valori, prin intermediul unui cont deschis la un broker, comisionul este perceput la fiecare tranzacție și pornește de la valori reduse, cum ar fi 0,2% sau 0,3%, percepute mai ales în cazul tranzacționării online, în cazul fondurilor situația este diferită. Fondurile de investiții deschise au în grijă banii pe care investitorul îi depune prin achiziționarea unităților de fond la fel cum o bancă are în grijă banii depuși într-un cont. Aceasta înseamnă că managerul fondului va percepe un comision de administrare anual (sau lunar în cazul în care investitorul retrage banii în mai puțin de un an de la deschidere).
Achiziția unităților de fond se poate face și online, fără a fi necesară întâlnirea cu reprezentantul companiei care administrează. Dar aceasta presupune că investitorul știe deja ce dorește să facă cu economiile lui, adică și-a stabilit deja profilul de risc. Care risc există chiar și în cazul fondurilor de obligațiuni, dacă spre exemplu emitentul dă faliment și intră în imposibilitatea de a plăti primele și de a achita obligațiunile la finalul perioadei. În cazul investițiilor în acțiuni, riscurile sunt mai mari deoarece depind de evoluția cotațiilor bursiere, unde volatilitatea este mult mai mare decât în cazul titlurilor de stat sau al obligațiunilor.
Un lucru important de știut la orice tip de investiție financiară care aduce randament, indiferent dacă este vorba de fonduri mutuale, bursă sau depozite bancare, este că statul percepe impozite și taxe din câștigul realizat (dacă a fost încheiat anul cu plus). Veniturile realizate prin intermediul acestor investiții trebuie declarate la ANAF, iar pentru anul 2017 profitul obținut va fi taxat cu 16% (impozitul pe venit) la care se adaugă și CASS (contribuția la asigurări sociale de sănătate) de 5,5% în cazul în care investitorul nu a realizat și alte venituri prevăzute de lege (salarii, venituri din activități independente, din pensii etc.) și dacă veniturile medii lunare din investiții sunt mai mari decât salaiul minim lunar brut, care a fost de 1.450 lei anul trecut. Cota pentru CASS nu se reține la sursă și trebuie calculată prin decizie de impunere de către ANAF.
Pentru 2018 legea a fost modificată, drept pentru care cota de CASS este 10% și se percepe dacă profitul din investiții financiare cumulat cu alte venituri pentru care cota nu se reține la sursă (cum ar fi chiriile sau activitățile independente) depășesc salariul minim brut lunar pe economie, de 1.900 lei acum. Astfel, dacă suma acestor venituri depășește 22.800 lei va trebui să plătiți către stat și 10% reprezentând CASS, pe lângă impozitul pe venit, care acum a coborât la 10%.
Comisioanele fondurilor
Administratorii de fonduri percep comisioane diferite. Spre exemplu unele opresc comision pentru tranzacțiile realizate altele nu, iar comisioanele sunt diferite pentru fiecare tip de fond. Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri mutuale de la noi, percepe un comision de 0,2% pentru subscrierea în unitățile fondului Erste Bond Flexible, care investește sumele deținute în proporție de 70% în instrumente financiare emise de companii sau instituții locale și este unul dintre cele mai mari fonduri de la noi, cu active de aproape 5,4 miliarde lei. La acest comision se adaugă unul de 0,9% pentru administrarea anuală. Pentru Erste Balanced RON care investește și în acțiuni listate la bursă alături de obligațiuni și alte instrumente, comsionul de subscriere este de 1%, iar cel de administrare anuală de 1,5%. În cazul Erste Equity Romania, fond de acțiuni cu circa 85% dintre active investite în titluri listate la bursă, comisionul de subscriere este de 2% și cel de administrare tot de 2%.
Raiffeisen Asset Management, al doilea manager de fonduri de la noi după valoarea activelor, nu percepe comision la subscrierea în unitățile fondului Raiffeisen RON Plus (cu investiții în instrumente financiare cu venit fix, gen obligațiuni, titluri de stat etc.) pentru persoanele fizice, iar la retragere este oprit un comision de 0,4% pentru unitățile de fond deținute mai puțin de 177 de zile și de 0,2% pentru cele deținute între 177 și 365 de zile; pentru cele deținute mai mult de un an nu se mai percepe comision. La acestea se adaugă o taxă de administrare anuală de 0,8% și nu poate fi mai mare de 2% anual, conform informațiilor prezentate de companie. Pentru Raiffeisen Romania Acțiuni comisionul anual de administrare este de 2%, iar cel de subscriere este de 0,7%, în timp ce pentru răscumpărare nu se oprește comision.
BINE DE ȘTIUT
Este important de înțeles că se percepe comisionul de subscriere (acolo unde este cazul) la fiecare achiziție de unități de fond; există planuri de investiții lunare, prin care o anumită sumă de bani se duce automat către unitățile unui fond mutual. De asemenea, comisionul de administrare anual este perceput din valoarea activelor deținute indiferent dacă acestea ai crescut sau nu. Spre exemplu, la fondul BRD Simfonia nu există comisioane pentru subscriere sau răscumpărare, iar comisionul anual este de 1,12% și include toate costurile de operare, comision care urcă la 3,11% în cazul BRD Index (de acțiuni).