Ministerul Agriculturii a iniţiat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru accesarea şi derularea unui Fond de creditare, cu o valoare estimată de 250 milioane lei, adresat susţinerii beneficiarilor de fonduri europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
În acest sens au fost demarate discuţiile preliminare cu Ministerul Finanţelor pentru constituirea Fondului de creditare din împrumuturi aprobate prin bugetul de stat cu această destinaţie.
Potrivit MADR, Fondul va fi accesat si derulat de către instituţiile de credit autorizate potrivit prevederilor OUG 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi în conformitate cu metodologia aprobată de MADR, după selectarea prealabilă a acestora conform legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice.
MADR vizează creditarea beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în special pentru demararea unor noi proiecte, pe măsurile 121 “Modernizarea exploataţiilor agricole”, 123 “Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, inclusiv schema de ajutor de stat aferentă, 312 “Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” şi 313 “Încurajarea activităţilor turistice”.
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat la începutul lunii ianuarie, că înfiinţarea acestui fond va ajuta la absorbţia fondurilor europene destinate agriculturii, estimate pentru 2012 la 2,5 – 2,6 miliarde de euro.
Proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR) au adus în economia României peste patru miliarde euro până la finele anului 2011.