Ministerul Agriculturii scoate la licitaţie un fond de vânătoare de 13.000 hectare în judeţul Neamţ pentru care cere 12,5 euro pe an.
Ministerul Agriculturii va organiza o licitaţie publică pentru atribuirea dreptului de gestionare a opt fonduri cinegetice. Licitaţia trebuia să aibă loc marţi, 27 octombrie, dar ministerul anunţă că „din motive organizatorice, licitaţia publică pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul unui număr de opt fonduri cinegetice, anunţată pentru data de 27.10.2009, se amână până la o dată ce va fi comunicată ulterior”.
Situate în judeţele Argeş, Gorj, Neamţ şi Suceava, fondurile au toate şansele să fie atribuite pentru sume modice. Astfel, cel mai ieftin dintre acestea, fondul Vadu Veja din judeţul Neamţ, cu o suprafaţă de peste 13.000 de hectare, are un preţ de pornire de 12,5 euro pe an, iar cel mai scump este fondul Cacica din judeţul Suceava, care are 8.168 de hectare şi pentru care se porneşte de la 1.440 euro.
Ministerul Agriculturii a scos anul acesta la licitaţie 44 de fonduri de vânătoare, printre care şi cel de la Balc, care a aparţinut omului de afaceri Ion Ţiriac. Acesta a fost câştigat de Asociaţia de vânătoare Waidmannsheil, care l-a concesionat pentru următorii zece ani şi care va plăti 26.733 euro anual. Aceasta în condiţiile în care valoarea de pornire pentru licitaţia Fondului de la Balc a fost de 3.819 euro.
Dar fondul de la Balc nu s-a dovedit a fi cel mai scump dintre cele scoase la licitaţie de minister. Cea mai mare valoare de atribuire a fost pentru fondul de vânătoare de la Miceşti, judeţul Argeş. Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Argeş va plăti pentru dreptul de concesiune 59.586 de euro anual.