OpenAI vizează Chrome și o posibilă rețea socială rivală cu X

Într-un peisaj tech tot mai dominat de inteligența artificială și de dispute legale, numele lui Sam Altman, fondatorul OpenAI și creierul din spatele ChatGPT, captează din nou atenția.

Potrivit unor informații apărute recent, Altman ar fi interesat să preia controlul asupra celui mai folosit browser din lume – Google Chrome – dacă va exista posibilitatea unei vânzări forțate ca urmare a presiunilor legale la adresa gigantului Google.

Sam Altman
Sursă: Twitter Milk Road

Procesul antitrust împotriva Google

Această intenție vine pe fondul unui proces de amploare inițiat de Departamentul de Justiție al SUA, care acuză Google că menține un monopol ilegal pe piața publicității online.

Nick Turley, director în cadrul OpenAI, a depus mărturie în sprijinul guvernului american, punctând că dominația Google limitează inovația și competitivitatea, în special în contextul noii generații de servicii bazate pe inteligență artificială.

Google respinge ideea de vânzare

Procesul, derulat la Washington, este unul dintre cele mai importante în ofensiva autorităților împotriva monopolurilor digitale. Anul trecut, o instanță a confirmat dominația Google în domeniul căutării online, iar acum se analizează și poziția sa pe piața de publicitate digitală.

În ciuda speculațiilor, Google a transmis clar: Chrome nu este de vânzare. Totuși, scenariul unei separări forțate a unor divizii din companie nu mai pare imposibil.

google alphabet
SURSA FOTO: Dreamstime

Relațiile tensionate dintre OpenAI și Google

În timp ce Google respinge orice idee de vânzare, OpenAI pare să joace un joc strategic. Turley a dezvăluit că, în trecut, OpenAI a încercat să colaboreze cu Google pentru integrarea rezultatelor din motorul de căutare în ChatGPT. Negocierile nu s-au concretizat, iar în prezent OpenAI colaborează cu Microsoft, folosind motorul de căutare Bing și browserul Edge. Între timp, Google își dezvoltă propriul model AI generativ, Gemini – competitor direct al ChatGPT.

Planuri pentru o rețea socială marca OpenAI

Pe un alt front, OpenAI cochetează cu ideea de a lansa o platformă socială proprie, într-un posibil răspuns la platforma X (fostul Twitter), deținută de Elon Musk. De altfel, Musk și Altman au fost parteneri în trecut, iar acum companiile lor par să urmeze drumuri paralele, fiecare cu propria viziune asupra viitorului AI-ului și al comunicării digitale.

Oficialii OpenAI au început deja să solicite feedback cu privire la noul proiect, aflat încă în stadiu incipient, dar care ar putea deveni un concurent serios pentru X.

Inițiativa vine în contextul în care Musk a integrat deja propriul model AI, Grok, în rețeaua sa socială.

Industria tech, în așteptarea verdictului

Pe măsură ce procesul împotriva Google continuă – estimat să dureze trei săptămâni – întreaga industrie tech stă cu ochii pe Washington. Meta, Amazon, Apple și alte mari nume privesc atent rezultatul, conștiente că și ele ar putea deveni următoarele ținte ale luptei împotriva monopolurilor digitale.