Fondatorul firmei falimentare de criptomonede FTX este acuzat că a autorizat o mită de cel puțin 40 de milioane de dolari

Sursa: Dreamstime

Fondatorul firmei falimentare de criptomonede FTX se confruntă cu acuzații grave. Autoritățile din SUA subliniază că Sam Bankman-Fried a mituit cel puțin un oficial din China pentru a încerca să obțină acces la mai multe conturi înghețate.

Sam Bankman-Fried este acuzat că a mituit cel puțin un oficial din China pentru a încerca să obțină acces la mai multe conturi înghețate. Trebuie menționat că acuzația se adaugă cazului de fraudă pe care autoritățile americane l-au dezvăluit anul trecut.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile din SUA, fondatorul firmei falimentare de criptomonede FTX a autorizat o mită de „cel puțin 40 de milioane de dolari”, scrie theguardian.com

Acuzațiile se adaugă cazului de fraudă

Conform sursei menționate, Sam Bankman-Fried ar fi autorizat mita după ce autoritățile chineze au înghețat conturile care conțineau aproximativ 1 miliard de dolari în criptomonede.

Acestea aparțineau firmei sale de tranzacționare, Alameda. Potrivit anchetatorilor, conturile au fost eliberate, iar criptomonedele au fost mutate într-un cont privat.

Acuzațiile se adaugă cazului de fraudă pe care autoritățile americane l-au dezvăluit anul trecut după prăbușirea FTX. Bankman-Fried a pledat nevinovat.

În momentul de față, el este în arest la domiciliu în casa părinților săi din California și așteaptă procesul.

Sam Bankman-Fried a pierdut 16 miliarde de dolari în doar câteva zile

Amintim că autoritățile americane l-au acuzat anul trecut pe Bankman-Fried de comiterea „uneia dintre cele mai mari fraude financiare din istoria SUA”.

Astfel, FTX a intrat în faliment, lăsând multe persoane în imposibilitatea de a-și retrage fondurile. Totodată, omul de afaceri care a pierdut 16 miliarde de dolari în câteva zile a fost arestat în Bahamas.

Autoritățile americane fact tot ce pot pentru a descuraja băncile din SUA să ofere servicii industriei crypto

În altă ordine de idei, autoritățile americane fac tot ce pot pentru a descuraja băncile din SUA să ofere servicii industriei crypto.

Fed și două autorități de reglementare americane au avertizat deja industria bancară americană cu privire la riscurile asociate cu activitatea în domeniul criptomonedelor, după prăbușirea gigantului FTX.

Presupusa strategie a autorităților din SUA constă în izolarea sistemului financiar tradițional de piața crypto, bazându-se pe „mai multe agenții pentru a descuraja băncile să aibă de-a face cu firmele cripto”, a declarat Nic Carter, co -fondator al firmei de risc Castle Island și al firmei de cripto-intelligence Coin Metrics.

Afirmațiile sale se bazează pe discuțiile pe care le-a avut cu directorii unor bănci, inclusiv bănci cripto și tradiționale.