Fondatorul Megaupload.com rămâne în Noua Zeelandă

Examinarea cererii de extrădare în SUA a lui Kim Schmitz, fondatorul Megaupload.com, a fost din nou amânată luni, cel puţin până în luna noiembrie, de justiţia neozeelandeză.

Dosarul de extrădare, deschis după arestarea germanului pe proprietatea sa din Auckland în ianuarie 2012, face obiectul unei veritabile bătălii judiciare din partea avocaţilor săi, care cer să aibă acces la toate dovezile de care dispune acuzarea.

Aceştia au sesizat Curtea Supremă a Noii Zeelande după ce Curtea de apel a respins în martie decizia primei instanţe care dădea curs cererilor lor.

Prima audiere urma să se desfăşoare în august, însă a fost stabilită pentru 21 noiembrie.

Avocaţii administraţiei americane se opun comunicării tuturor dovezilor din dosarul apărării, argumentând că acesta cuprinde miliarde de email-uri, iar examinarea lor ar întârzia în mod excesiv procedura de extrădare.

SUA îi acuză pe responsabilii Megaupload că au strâns 175 de milioane de dolari (136 de milioane de euro) şi au cauzat un prejudiciu de 500 de milioane de dolari deţinătorilor de drepturi de autor, distribuind copii piratate de filme de cinema, programe de televiziune şi alte materiale.

Kim Schmitz riscă până la 20 de ani de închisoare pentru fraudă, spălare de bani şi încălcarea drepturilor de autor.

Creat în 2005 şi instalat la Hong Kong, site-ul susţinea că adună în fiecare zi 50 de milioane de utilizatori şi că deţine o cotă de 4% din internet.

Dotcom a lansat în ianuarie un nou site, Mega.
Sursa: Agerpres