Julian Assange susţine că această sumă îl va ajuta să se apere de acuzaţiile de agresiune sexuală pe care i le-au adus două femei din Suedia.
‘Nu vreau să scriu această carte, dar trebuie să o fac. Am cheltuit deja 200.000 de lire cu tribunalele, şi trebuie să mă apăr şi să menţin WikiLeaks pe linia de plutire’ – mărturiseşte Assange în Sunday Times.
El a precizat că va primi 800.000 de dolari de la editorul său american, Alfred Knopf, şi 325.000 de lire /380.000 euro, 500.000 dolari/ de la editura britanică Canongate. Assange mai are şi alte contracte ce ar urma să-i aducă 1.1 milioane de lire sterline.
Australianul de 39 de ani aflat în prezent în libertate condiţionată în Marea Britanie ar putea fi extrădat în Suedia pentru agresiune sexuală, dar şi Washingtonul ar putea să-l dea în judecată pentru difuzarea pe site-ul WikiLeaks a mii de depeşe diplomatice americane. O primă audienţă vizând extrădarea sa în Suedia este prevăzută pentru 7 februarie.
SURSA: Agerpres