Julian Assange a acceptat o solicitare a procurorilor suedezi de a-l interoga la Londra cu privire la acuzaţiile de agresiune sexuală, a anunţat un avocat al fondatorului site-ului WikiLeaks.
De peste trei ani, Assange este refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului din Londra şi se teme că ar putea fi extrădat către Statele Unite. În această perioadă el i-a invitat în patru rânduri pe procurorii suedezi să-l interogheze în sediul misiunii eucuadoriene, potrivit Euronews. Avocatul său Per Samuelson a apreciat că această schimbare radicală de poziţie a autorităţilor suedeze reprezintă o "mică victorie", întrebându-se de ce au aşteptat atât de mult timp. Acuzaţiile formulate împotriva lui Assange riscă să fie prescrise în august, potrivit legislaţiei suedeze.
"Important este că, din toamna lui 2010 şi până acum, procurorul n-a făcut nimic, timp de patru ani. Acest lucru este o încălcare clară a legii suedeze. Acest lucru l-a afectat extrem de grav pe domnul Assange, le-a afectat totodată pe ambele femei, al căror caz nu a fost judecat în această perioadă de patru ani, şi afectează justiţia, pentru că martorii uită, timpul trece, iar situaţia pare mai rea în prezent decât era în 2010", a spus Samuelson.
Australianul a cerut azil în sediul Ambasadei Ecuadorului, temându-se că Marea Britanie l-ar fi putut extrăda în Suedia pentru a fi interogat în legătură cu agresiunea sexuală, şi că ar fi putut să fie trimis ulterior în Statele Unite, pentru a fi judecat în cadrul celei mai mari scurgeri de informaţii secrete din istoria americană.
WikiLeaks se află la originea difuzării în 2010 a aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice şi 500.000 de rapoarte militare clasate "secret al Apărării".