Ministrul Finanţelor Gheorghe Pogea a anunţat că în Fondul de Garantare Agricol se va pompa suma de 10 milioane euro. Suma este necesară pentru garantarea certificatelor de depozit acordate fermierilor.
Guvernul a decis astăzi garantarea certificatelor de depozit pentru agricultori, prin alocarea sumei de 10 milioane de euro fondului creat special în acest scop. De asemenea, normele metodologice care conţin şi procedurile de derulare vor fi gata într-o săptămână.
Conform deciziei Guvernului, de acest sistem vor beneficia companiile private care au servicii de depozitare şi comercializare a produselor agricole cu licenţă în acest sens, precum şi companiile cu suprafeţe agricole.
Explicând pe scurt programul, ministrul Pogea a precizat că „producătorii agricoli vor avea posibilitatea să îşi depoziteze recolta de grâu în condiţii de siguranţă şi de păstrare a calităţii în depozite licenţiate. Vor primi un certificat de depozit garantat de Fond, cu care se pot duce imediat la bănci pentru a-şi lua banii necesari pentru continuarea ciclului agricol sau acoperirea plăţilor. Astfel, agricultorii îşi vor putea vinde grâul atunci când piaţa este bună”, a spus Pogea.
DETALII
Citeşte şi: Cele cinci probleme ale noului model de creditare în agricultură
Citeşte şi: Proiectul certificatelor de depozit pentru fermieri poate fi blocat de Comisia Europeană