Fondul Europa pune la bataie 550.000 euro

Programul Europa este deschis organizatiilor non-guvernamentale, organizatiilor non-profit si institutiilor publice. Acestea pot obtine intre 5.000 si 50.000 euro pentru proiecte de informare europeana. In anul 2001, selectia proiectelor pentru Fondul Europa se desfasoara in doua runde: pentru prima, proiectele s-au depus pana la 1 mai a.c. Cea de-a doua runda este deschisa pana 15 septembrie a.c. ora 16.00 (termen-limita ferm).Procedura comunitara pentru acest program prevede posibilitatea fina

Programul Europa este deschis organizatiilor non-guvernamentale, organizatiilor non-profit si institutiilor publice. Acestea pot obtine intre 5.000 si 50.000 euro pentru proiecte de informare europeana. In anul 2001, selectia proiectelor pentru Fondul Europa se desfasoara in doua runde: pentru prima, proiectele s-au depus pana la 1 mai a.c. Cea de-a doua runda este deschisa pana 15 septembrie a.c. ora 16.00 (termen-limita ferm).
Procedura comunitara pentru acest program prevede posibilitatea finantarii unui proiect pana la 90% din asistenta financiara a UE, peste 10% fiind asigurat de beneficiar.
Sunt acceptate printre candidati: organizatiile non-profit, non-guvernamentale sau institutii publice cu sediul in Romania, in UE sau in orice alta tara Phare. Ei pot actiona individual sau in parteneriat cu organizatii din categoriile mentionate.
Durata proiectului nu va depasi 12 luni. Vor fi acceptate spre finantare (eligibile) activitati de tipul: campanii de informare publica privind procesul de aderare a Romaniei la UE; activitati cu privire la criteriile de aderare sau care completeaza programele curente ale UE in Romania.
Mai concret, candidatii pot propune: crearea de centre de informare sau retele locale/regionale, programe TV, suplimente ale ziarelor, brosuri despre subiecte direct legate de integrarea europeana, conferinte, seminarii, workshopuri in domeniile prioritare pentru Romania, pe linia aderarii la UE.
Un lucru important care trebuie stiut despre acordarea banilor europeni este acela ca numai anumite costuri sunt eligibile (suportate din Fondul Europa), cum ar fi: costul pentru personalul angajat pentru proiect, transportul si cheltuielile de subzistenta pentru personalul implicat in proiect, costul pentru achizitii de echipamente noi sau uzate si pentru servicii – daca acestea sunt achizitionate din tarile UE sau tarile candidate, costuri pentru consumabile sau bunuri, taxe.
Prin alocarea celor 550.000 euro din Fondul Europa, Comisia de la Bruxelles urmareste sa realizeze o mai buna cunoastere a Uniunii Europene si a procesului de integrare europeana, sprijinirea si intensificarea acestui proces, cresterea vizibilitatii activitatilor UE in Romania. Fondul Europa a fost lansat in Romania in 1998.
Acest program a beneficiat de 1,2 milioane de euro. Un numar total de 127 de proiecte au fost finantate in toata tara. Printre proiectele considerate cele mai reusite de reprezentantii Comisiei Europene se numara: sarbatorirea Zilei Europei, publicarea unor suplimente de ziar pe teme referitoare la UE, materiale informative privind politicile UE, retele de informare la nivel judetean.     

Note pentru cererea de finanTare
Maxim: 100 de puncte
1. Relevanta (ex.: cat de relevant este proiectul pentru nevoile si constrangerile grupului-tinta, cat de clar sunt definite grupurile-tinta, cat de coerente, adecvate si practice sunt activitatile propuse) – 35 p (proiectul evaluat cu mai putin de 28 de puncte la aceasta sectiune va fi respins)
2. Metodologie (ex.: cat de coerent este planul general al proiectului, cat de satisfacator este nivelul de implicare si activitatea partenerilor, cat este de clar si realizabil planul de actiune) – 25 p
3. Asigurarea continuitatii proiectului (ex.: in ce masura va avea impact vizibil asupra grupurilor-tinta, in ce masura produce efecte multiplicatoare, in ce masura rezultatele sunt durabile) – 15 p
4. Bugetul si eficacitatea costurilor
(in ce masura este bugetul clar si detaliat, in ce masura sunt cheltuielile propuse esentiale pentru implementarea proiectului)
5. Capacitatea si experienta managerului (cat de satisfacatoare este experienta anterioara a solicitantului in domeniul managementului de proiect, experienta tehnica si de management a acestuia) – 10 p

Fondul Europa e accesibil pana la 15 septembrie a.c.

Termen-limita ferm:    15.09.2001, ora 16,00
Valoare finantata/proiect:     5.000 – 50.000 euro
Conditie:     cofinantare din partea beneficiarului de minimum 10% din costul total al proiectului
Depunerea proiectului:     adresa postala si livrare personala sau serviciu curier (nu se ia in considerare data postei, ci data la care a ajuns plicul)
Adresa:     Delegatia Comisiei Europene, Str. Grigore Mora nr. 11, Bucuresti
Formulare si pachet informativ:    www.infoeuropa.ro (clic pe Programe, cuvant-cheie Europa)
Pentru informatii suplimentare, adresati-va prin fax coordonatorului de program:
    Simona Botea la 01 203 54 66 sau
e-mail simona.botea@delrom.cec.eu.int