Fondul german de investiţii Deutsche Land, la care miliardarul român Dinu Patriciu are o participaţie de 29,9%, a raportat pierderi de 45,4 mil. euro pentru primul semestru al anului, faţă de 11,1 mil. euro, cât erau în perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei. Patriciu a făcut în august, prin intermediul vehicolului investiţional Black Sea Global Properties, o nouă ofertă acţionarilor fondului german, în valoare de 20 mil. lire sterline, pri
Fondul german de investiţii Deutsche Land, la care miliardarul român Dinu Patriciu are o participaţie de 29,9%, a raportat pierderi de 45,4 mil. euro pentru primul semestru al anului, faţă de 11,1 mil. euro, cât erau în perioada similară a anului trecut, potrivit raportului financiar al companiei.
Patriciu a făcut în august, prin intermediul vehicolului investiţional Black Sea Global Properties, o nouă ofertă acţionarilor fondului german, în valoare de 20 mil. lire sterline, prin care intenţiona să ajungă la o deţinere de 54%, însă oferta a fost respinsă.
Ca urmare a intrarii lui Dinu Patriciu în acţionariatul Deutsche Land, avocatul Obie Moore, unul dintre oamenii de bază ai omului de afaceri, a devenit membru în consiliul de administraţie al fondului de investiţii.
„În timp ce prima jumătate a anului a fost dificilă pentru piaţa proprietăţilor, sunt baze de optimism pentru Deutsche Land în urma rezultatelor obţinute. Veniturile atrase de companie rămân robuste şi avem bani lichizi după plasamentul din iunie. Cu un management internalizat, un acţionar majoritar care ne sprijină şi prin relaţia puternică cu creditorii, cred că Deutsche Land este bine plasată pentru a beneficia din recuperarea pieţei imobiliare germane“, a declarat Stephen Dickinson, preşedintele fondului.
Pierderi din reevaluarea portofoliului
Compania a raportat, pentru perioada analizată, venituri nete din chirii în valoare de 15,2 mil. euro, în scădere faţă de 17 mil. euro înregistraţi în prima jumătate a lui 2008.
Portofoliul grupului a fost reevaluat în iunie 2009 la 513,3 mil. euro, excluzând imobilul Rucker, evaluat la 11,4 mil. euro, ceea ce reprezintă o scădere de 6,3% în comparaţie cu valoarea de 547,8 mil. euro din decembrie 2008.
Pierderea din urma reevaluării este atribuită de companie impactului negativ pe care l-a avut continua scădere a randamentelor investiţionale (yiled-urilor) şi a scăderii chiriilor din decembrie 2008 şi până în iunie 2009.
Black Sea Global Properties a achiziţionat în iunie cele 29,9% din acţiunile fondului pentru suma de 15,9 mil. euro.
Deutsche Land deţine spaţii comerciale, birouri şi două hoteluri în special în vestul Germaniei, în oraşe precum Stuttgart, Koln sau Frankfurt.
Omul de afaceri Dinu Patriciu a făcut încă de la sfârşitul anului trecut o serie de mutări în zona imobiliară. Acesta a achiziţionat treptat pachetul majoritar de acţiuni al fondului de investiţii Fabian România, care deţine 11 proprietăţi în România, pentru suma de 50,8 mil. euro. După preluarea Deutsche Land, Patriciu a ofertat şi fondul german de investiţii Rutley cu suma de 17,5 mil. euro, pentru a prelua integral compania.