Contactat telefonic, Florin Furdui, country manager al Portland Trust, nu a vrut să comenteze informaţia. Valoarea tranzacţiei depăşeşte 70 mil. euro, sumă investită în construcţia proiectului de lângă Pasajul Pipera. Pentru dezvoltarea Floreasca Park, compania Portland Trust a împrumutat 39,3 mil. euro de la BCR.
Producătorul de software de business Oracle are închiriaţi circa 20.000 mp din acest proiect, adică întreaga clădire B, după ce a renunţat la spaţiile din Floreasca 169A şi Oracle Tower (actualul Floreasca Tower), păstrând doar birourile din Nusco Tower. Clădirea A are o suprafaţă închiriabilă de 12.551 mp, iar clădirea B o arie de 25.152 mp.
Floreasca Park este cea de-a şaptea construcţie pe care Portland Trust a dezvoltat-o în România. Cu cei 38.000 mp de spaţii pentru birouri, Floreasca Park reprezintă 14,5% din cei 260.000 mp construiţi şi închiriaţi de companie, începând din anul 1999. Portland Trust a fost fondată şi este condusă de omul de afaceri britanic Robert Neale. Construcţia proiectului de birouri a început în iunie 2012 pe un teren de 2 ha achiziţionat de la George Becali.
Proprietarul proiectului a mai fost implicat într-o tranzacţie similară în 2010, când a vândut sud-africanilor de la NEPI clădirile din Floreasca 169A pentru 101,2 mil. euro. Cele mai importante imobile dezvoltate de Portland în România sunt Opera Center (livrat în două faze: în 2001 şi 2002), Bucharest Business Park (2006), Floreasca 169A (2009) şi Floreasca Park (2013).
Compania a cumpărat în vara anului trecut un teren de 4 hectare de la Nusco Group, peste drum de proiectul Floreasca Park, cu ieşire la Şoseaua Pipera, pe care ridică deja complexul de birouri Oregon Park, format din trei clădiri cu o suprafaţă construită brută de 76.072 mp.
Cine este cumpărătorul
Cumpărătorul proiectului, firma GLL Real Estate Partners a mai fost implicată anul trecut într-o tranzacţie importantă, prin care a mutat clădirea Charles de Gaulle Plaza din portofoliul Accession Fund (fond administrat tot de GLL) în proprietatea altui fond al GLL. Tranzacţia a fost evaluată la circa 70 mil. euro şi a presupus şi rambursarea creditului existent.
Accession Fund a intrat în posesia Charles de Gaulle Plaza (CGP) în 2006, când a plătit către Avrig 35 şi CA Immo circa 80 mil. euro, aceasta fiind cea mai mare tranzacţie de la acea vreme.
GLL Real Estate Partners mai deţine şi clădirea de birouri Palazzo Italia, achiziţionată de fond la câteva luni după încheierea tranzacţiei pentru CGP. Costul de achiziţie al imobilului nu a fost dat publicităţii, însă investiţia în dezvoltarea imobilului a fost de 10 mil. dolari. Vânzătorul clădirii a fost firma Conta Investment. Imobilul din centrul Bucureştiului are şapte etaje cu o suprafaţă închiriabilă de 3.864 mp.
Fondul german este deţinut în proporţie de 19% de grupul de asigurări Generali şi administrează active de peste 5 mld. euro la nivel internaţional.
Zonă în plină dezvoltare
Compania italiană Nusco, coordonată de Michele Nusco, a vândut anul trecut proprietăţi în valoare de 70 mil. euro în zona Pasajului Pipera. Omul de afaceri Ioannis Papalekas, prin intermediul companiei sale Globalworth, a cumpărat clădirea de birouri Nusco Tower pentru 46 mil. euro şi un teren de 2.434 mp, amplasat la circa 200 metri distanţă de acest imobil, pentru 4 mil. euro – pe care se construieşte deja un turn cu 11 etaje. În ambele tranzacţii vânzătorul a fost compania Nusco.
Tot Papalekas a cumpărat în luna noiembrie 2014 şi prima clădire de birouri dezvoltată de grupul suedez Skanska în România, pentru suma de 42 mil. euro. Proprietatea este lângă Nusco Tower. Peste drum de cele două obiective, Papalekas construieşte turnul de birouri Bucharest One, din care Vodafone are deja închiriată o suprafaţă de 16.000 mp.
Lângă acest turn, aflat la stadiu de structură, se află mallul Promenada, cumpărat pentru 148 mil. euro de NEPI. Adiacent centrului comercial s-a aflat fostul sediu al companiei Romenergo, controlată de Dragoş Bîlteanu. NEPI a cumpărat de la Bîlteanu terenul de 1,2 hectare şi a demolat clădirile de pe el. Pe acest lot, sud-africanii intenţionează să extindă Promenada şi să integreze mallul cu o nouă dezvoltare de birouri de clasa A.
Astfel, în acest moment, pe lângă Pasajul Pipera se află proiectele: Sky Tower, Promenada, Bucharest one (în construcţie), Floreasca Tower (în proprietatea Uniqa Real Estate), Green Court Bucharest, Nusco Tower, Oregon Park (în construcţie) şi Floreasca Park.