Înfiinţarea Fondului Monetar European riscă să încurajeze îndatorarea statelor din zona euro şi ar pune astfel în pericol stabilitatea monedei unice, a declarat preşedintele institutului german de cercetări Ifo, Hans-Werner Sinn, într-un interviu acordat Reuters.
Sinn a arătat că Europa nu trebuie să încerce rezolvarea crizei datoriilor din Grecia printr-un astfel de fond.
„Mă tem că fondul ar deveni un sistem de redistribuire a resurselor statelor prudente către cele mai puţin prudente”, a afirmat Sinn.
În contextul crizei din Grecia, politicienii germani în special au pledat pentru înfiinţarea unui fond de salvare care să fie accesat de statele din zona euro, în condiţii stricte, dacă sunt în pericol de default.
„Mă deranjează graba cu care politicienii se grăbesc să înfiinţeze acest fond”, a spus Sinn, care crede că o astfel de structură poate fi creată pe termen lung, cu contribuţii în funcţie de nivelul datoriilor, şi nu este o soluţie imediată la problemele Greciei.
Grecia, scoasă din zona euro
În opinia sa, Grecia ar trebui să iasă din zona euro şi să deprecieze moneda, întrucât programele de salvare sunt insuficiente şi ar putea avea un efect negativ asupra monedei unice.
„Anticipez un risc mare pentru euro, dacă deficitul Greciei este rezolvat prin transferuri de fonduri din partea altor ţări…cu consecinţe necunoscute pentru comportamentul financiar al statelor membre”, a mai spus Sinn.
El consideră totodată că euro, afectat în ultimele luni de criza din Grecia, este încă supraevaluat, pe termen lung.
Supraevaluarea euro va fi necesară timp de mulţi ani, astfel încât Statele Unite să îşi poată reduce deficitul de cont curent, a explicat el.
SURSA: Mediafax