La câteva zile după ce FMI a dat publicităţii propriul său raport cu privire la zona euro, în care avertizează că orice noi şocuri ar putea opri relansarea economică, Lagarde a reluat vineri mesajul la o conferinţă organizată la Paris. 'Vestea bună este că economia europeană îşi revine din criză. Încrederea se îmbunătăţeşte şi pieţele financiare sunt optimiste. Probabil prea optimiste comparativ cu fundamentele', a spus Lagarde la o conferinţă organizată de Fundaţia Robert Schuman.
FMI a cerut statelor din zona euro să sprijine cererea economică, să finalizeze reforma din sectorul bancar şi să avanseze reformele structurale.
'Există pericolul unui cerc vicios: un nivel ridicat al şomajului şi un raport mare datorie-PIB riscă să pună în pericol investiţiile şi să conducă la o creştere mai mică în viitor', a avertizat Lagarde.
De asemenea, directorul general al FMI a sfătuit Banca Central Europeană să menţină politica monetară ultrarelaxată până când cererea privată îşi va reveni pe deplin şi totodată a făcut un apel către statele UE să înlăture obstacolele structurale care afectează crearea de locuri de muncă şi productivitatea.
La rândul său, în ultimul său raport anual, publicat la finele lunii iunie, Banca Reglementelor Internaţionale a avertizat că dobânzile reduse au dat naştere la un sentiment de falsă securitate în rândul guvernelor şi pieţelor financiare. AGERPRES