Fondul Proprietatea iese din acţionariatul Centrofarm

Ca să nu vină cu bani de acasă pentru a participa la majorarea de capital a Centrofarm, Fondul Proprietatea a preferat să vândă participaţia de 17,365% deţinută la compania farmaceutică Tranzacţia s-a derulat pe bursă, la preţul de 6,83 milioane lei, adică 6 lei/acţiune.Potrivit estimărilor Fondului, câştigul acestei tranzacţii este de 4,08 milioane lei, calculul făcându-se pe costul istoric de 2,74 milioane lei. Valoarea de 6 lei/acţiune este cu 50% mai mare decât cotaţi

Ca să nu vină cu bani de acasă pentru a participa la majorarea de capital a Centrofarm, Fondul Proprietatea a preferat să vândă participaţia de 17,365% deţinută la compania farmaceutică Tranzacţia s-a derulat pe bursă, la preţul de 6,83 milioane lei, adică 6 lei/acţiune.

Potrivit estimărilor Fondului, câştigul acestei tranzacţii este de 4,08 milioane lei, calculul făcându-se pe costul istoric de 2,74 milioane lei. Valoarea de 6 lei/acţiune este cu 50% mai mare decât cotaţia celui mai recent transfer al acestor titluri, de 4 lei/acţiune, desfăşurată pe 4 septembrie. De asemenea, acesta a fost şi preţul la care a fost evaluată la finele lui august 2009 valoarea de piaţă a pachetului. Evaluarea a fost atunci efectuată de PricewaterhouseCoopers Management Consultants.

Într-un comunicat al FP se menţionează că decizia de vânzare a fost luată pe următoarele considerente:
– Centrofarm are un acţionar majoritar care deţine 74,06% din companie şi controlează politicile şi programele societăţii;
– compania a înregistrat pierderi financiare în ultimii patru ani;
– pe termen mediu sunt perspective reduse de obţinere a unui randament similar cu cel din această vânzare;

Dincolo de aceste estimări, cel mai serios motiv este faptul că, la următoarea AGA (ce va avea loc pe 11 noiembrie), principalul punct de pe ordinea de zi este majorarea capitalului social al companiei. Pentur a-şi putea păstra proporţia din totalul deţinerilor, Fondul trebuia să aibă un aport de capital de 2,38 milioane lei. Dacă nu participa la majorare, atunci cota se reducerea la 9,49%.

Centrofarm este deţinută indirect de Bonte Alain Louis Michel Emile, care deţine prin intermediul firmei Generalcom, 74,06% din acţiunile Centrofarm. Cu reţeaua de 60 de farmacii, compania a avut înt primul semestru al anului pierderi de 6,2 milioane lei, aproape dublu decât pierderile de 2,9 milioane lei din perioada similară a anului trecut.