Franklin Templeton International, administratorul Fondului Proprietatea (simbol bursier FP), şi-a informat astăzi acţionarii cu privire la o solicitate de aprobare a unei oferte publice de cumpărare de acţiuni proprii, se arată într-un raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.
FP intenționează să răscumpere până la 325 de milioane de acţiuni
Oferta este legată de programul de răscumpărare aprobat prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor FP nr. 5/15 decembrie 2021 şi a fost depusă marţi la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Fondul intenţionează să răscumpere până la 325 de milioane de acţiuni, atât sub formă de acţiuni, cât şi de certificate globale de depozit (GDR-uri).
„Administratorul doreşte de asemenea să aducă la cunoştinţa acţionarilor şi investitorilor că a numit Swiss Capital S.A. împreună cu Auerbach Grayson în calitate de agenţi şi Swiss Capital S.A. în calitate de intermediar pentru achiziţia de acţiuni în baza mandatului privind răscumpărarea de acţiuni în legătură cu oferta şi intenţionează să numească The Bank of New York Mellon în calitate de tender agent în legătură cu achiziţia de GDR-uri”, reiese din document, potrivit Mediafax.
De asemenea, în comunicat se mai precizează că „depunerea solicitării de aprobare a ofertei publice anunțată prin prezentul raport nu reprezintă o garanție ca Fondul va derula efectiv oferta publică; decizia Fondului de a demara oferta publică va depinde de mai mulți factori (inclusiv condițiile de piață și aprobarea de către ASF a documentației de ofertă publică). Niciun element din acest anunț nu va fi considerat a fi o obligație a Fondului de a implementa oferta publică.”
Profit de 5 miliarde de lei în 2021
Fondul Proprietatea, care are expunere pe companii de importanţă strategică pentru economia românească, încă nu a anunţat preţul, însă la 2,055 lei per unitate, pachetul s-ar ridica la circa 667,8 milioane de lei, echivalentul a 135 de milioane de euro.
Acţiunile FP au crescut cu 3,27% de la începutul anului, pe tranzacţii de 374,5 milioane de lei. Capitalizarea atinge aproximativ 13,2 miliarde de lei.
Compania a înregistrat un profit net de 5 miliarde de lei în 2021, de la o pierdere de 103 milioane de lei în anul precedent, şi venituri brute din dividende de 655 de milioane de lei. Capitalurile proprii au ajuns la 13,8 miliarde de lei, în creştere cu 34% faţă de 2020.