Administratorul Fondului Proprietatea, compania Franklin Templeton Investment Management, speră ca în 2011 să poată colabora mai bine cu Guvernul și cu societățile din portofoliu, conform scrisorii adminitratorului către acționari. Istoria colaborării Franklin Templeton cu autoritățile române este cel puțin defectuoasă.
Conform perspectivelor macroeconomice din acest an, în care este estimată o creștere economică între 1% și 2%, producția industrială va continua îmbunătățirea, vânzările cu amănuntul vor crește, iar inflația și dobânzile la credite se vor reduce. Aceste perspective sunt luate în calcul de Franklin Templeton atunci când declară că astfel vor apărea oportunități pe piață, oportunități care vor trebui valorificate.
„Așteptăm cu nerăbdare oportunitățile viitoare pentru Fond și suntem convinși procesul nostru activ de investiții de tip bottom-up ne ve permite să obținem cele mai bune rezultate pe termen lung pentru acționarii noștrii”, se arată în scrisoarea semnată de Greg Konieczny, manager de portofoliu, și Mark Mobius, președinte executiv al Franklin Templeton Emergingh Markets.
Pentru aceasta însă este nevoie de asigurarea practicilor de guvernanță corporativă și de eficientizarea proceselor de luare a deciziilor în cadrul societăților din portofoliu. Lucrul dificil de făcut în condițiile în care statul român, ca acționar majoritar la multe dintre companiile din portofoliul FP, are planuri proprii de dezvoltare, planuri care, de cele mai multe ori, nu includ interesele acționarilor minoritari. Exemplul cel mai bun este decizia de la Romgaz de a dona către bugetul statului suma de 400 milioane lei din profit, decizie contestată inutil în instanță de către Franklin Templeton.
De altfel, o operațiune la care FP încearcă să lucreze cu Guvernul este cea de înființare a giganților energetici Electra și Hidroenergetica, unde Franklin Templeton recomandă o modificare a planurilor existente. Înființarea celor două companii este oricum blocată momentan la tribunal.
Conform situației detaliate a investițiilor la data de 31 decembrie 2010 publicată pe site-ul BVB lichiditățile FP erau ținute la șapte bănci locale, cele mai mari depozite fiind la BCR (291 milioane lei) și la BRD (214 milioane lei). Celelalte bănci sunt UniCredit Țiriac (185 milioane lei), Marfin Bank (164 milioane lei), Raiffeisen Bank (119 milioane lei) și Bancpost (98 milioane lei). Din totalul de 1,071 milioane lei lichidități FP a retras cel puțin 330 milioane lei în februarie, când a achiziționat acțiuni listate șa București și la Viena. Lichiditățile de la sfârșitul lunii trecute se ridicau la 710 milioane lei.
Fondul Proprietatea a anunțat și neparticiparea la oferta secundară de acțiuni a statului român de la OMV Petrom deoarece 10% dintre activele proprii sunt plasate în titluri ale companiei petroliere, iar acesta este nivelul maxim de expunere pntru FP conform statutului. Celelalte fonduri adimistrate de Franklin Templeton vor putea însă participa la oferta Petrom, a cărei perioadă de subscriere ar trebui să aibă loc la jumătatea acestui an.