Fondul Proprietatea intenţionează să răscumpere 640 de milioane de acţiuni, atât sub formă de acţiuni, cât şi de certificate de depozit globale, cu 0,91 lei/ acţiune şi echivalentul în dolari a 45,5 lei/GDR, în cadrul celui de-al şaptelea program de răscumpărare, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Perioada de subscriere este între 15 februarie şi 20 martie 2017.
Anunţul pentru răscumpărare a fost făcut iniţial pe 27 ianuarie, dar documentaţia aferentă ofertei a fost publicată pe 9 februarie, după aprobarea obţinută de la Autoritatea de Supraveghere Financiară.
'Franklin Templeton Investment Management doreşte să aducă la cunoştinţa acţionarilor şi investitorilor că a numit Wood & Company Financial Services în calitate de intermediar pentru achiziţia de acţiuni şi intenţionează să numească Goldman Sachs International şi Wood & Company Financial Services în calitate de Dealeri Manageri şi The Bank of New York Mellon în calitate de Tender Agent în legătură cu achiziţia de certificate de depozit globale (GDR). Prin această ofertă, Fondul intenţionează să răscumpere până la 640.000.000 de acţiuni de la acţionarii săi', se arată în comunicatul din 27 ianuarie.
Fondul informa atunci că execuţia zilnică a programului de răscumpărare a acţiunilor listate pe Bursa de Valori Bucureşti şi GDR-urilor listate pe London Stock Exchange a fost suspendată începând cu data de 23 ianuarie 2017, iar orice eventuală reluare se va petrece după închiderea ofertei de cumpărare.
Acţiunile Fondului Proprietatea se apreciau, joi, cu 0,68%, fiind realizate 225 de tranzacţii în valoare de 15,9 lei. În ultima lună, preţul acţiunilor a crescut cu 8,85%.
AGERPRES