Efectele războiului din Ucraina se resimt chiar și în Norvegia. Fondul suveran de administrare a averilor din Norvegia, care este totodată și cel mai mare din lume, a înregistrat o pierdere semnificativă în anul 2022.
Efectele crizei economice se resimt și în Norvegia. Conform datelor centralizate de CNBC, în condițiile în care piețele bursiere au înregistrat o perioadă extrem de tumultoasă, acest lucru s-a resimțit și asupra fondului suveran de administrare a averilor din Norvegia.
Fondul cel mai mare din lume a înregistrat o pierdere semnificativă în prima jumătate a anului 2022. Mai exact, este vorba despre o pierdere de 1.680 de miliarde de coroane norvegiene (174 de miliarde de dolari), arată sursa citată.
Menționăm faptul că Fondul suveran de administrare a averilor din Norvegia administrează active de 1.300 de miliarde de dolari, iar în prima jumătate a anului a avut un randament negativ de 14,4%. Aceste cifre vin în condițiile în care acţiunile şi obligaţiunile au fost grav afectate de temerile de recesiune globală şi la amplificarea vertiginoasă a inflaţiei, având în vedere situația actuală din Europa, mai arată CNBC.
Acțiunile tehnologice au avut rezultate extrem de slabe
O reacție în acest sens a venit și din partea Norges Bank, banca centrală a Norvegiei, Sursa citată precizează că randamentul fondului a fost totuşi cu 0,114 puncte procentuale peste rentabilitatea indicelui bursier de referinţă, echivalentul a 156 de miliarde de coroane.
Totodată, sursa citată a mai subliniat și faptul că piaţa a fost caracterizată de rate ale dobânzilor în creştere, inflaţie ridicată şi război în Europa. În acest sens, investiţiile în acţiuni au scăzut și ele cu până la 17 la sută, cel mai slabe rezultate find înregistrate la acțiunile tehnologice.
„Acţiunile tehnologice au avut rezultate deosebit de slabe, cu o rentabilitate de -28%”, a declarat directorul general al Norges Bank Investment Management, Nicolai Tangen, într-un comunicat.
Energia, singurul sector care nu a înregistrat profituri negative
Totodată, sursa citată mai precizează și că rentabilitatea capitalului propriu a scăzut cu 17%, în timp ce investiţiile cu venit fix şi în infrastructura de energie regenerabilă necotată au scăzut cu 9,3%, respectiv 13,3%.
Trebuie menționat faptul că vastele rezerve de petrol şi gaze din Marea Nordului ale Norvegiei reprezintă baza activelor fondului. De cealaltă parte, există și vești bune. Mai exact, energia a fost singurul sector care nu a înregistrat profituri negative. Acest lucru vine însă după ce fondul a făcut investiţii uriaşe în energia eoliană în ultimii ani, mai precizează sursa citată.
„În prima jumătate a anului, sectorul energetic a revenit cu o creştere de 13 la sută. Am văzut creşteri puternice de preţuri pentru petrol, gaze şi produse rafinate”, a adăugat Tangen.