Fondul suveran de investiţii din Qatar (QIA) ia în considerare vânzarea a trei hoteluri din Europa operate de InterContinental, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Reprezentanţii QIA nu au comentat informaţiile.
QIA va angaja brokeri pentru posibila vânzare a proprietăţilor din Cannes, Amsterdam şi Frankfurt, deşi încă nu a fost luată o decizie finală, susţin sursele. QIA, care are active de aproximativ 320 de miliarde de dolari, a cumpărat aceste hoteluri în 2014.
Conform Agerpres, divizia hotelieră a QIA, Katara, deţine şi alte unităţi de cazare în Europa, inclusiv Le Royal Monceau, Raffles Paris în capitala Franţei, Hotel Schweizerhof în Berna şi The Westin Excelsior în Roma.
În ultimele luni, statul din Golf a retras bani din QIA pentru atenua impactul economic al sancţiunilor comerciale şi interdicţiilor de călătorie impuse Qatarului în iunie 2017.
Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Bahreinul şi Egiptul acuză Qatarul că oferă sprijin inamicului regional Iranul, precum şi militanţilor islamişti. Doha neagă acuzaţiile şi afirmă că rivalii săi încearcă să-i dicteze politica externă.