Premierul Emil Boc a declarat duminică la videoconferinţa cu prefecţii că la rectificarea bugetară pentru sănătate au fost alocate direct 300 de milioane de lei, iar alte 150 de milioane de lei sunt în fondul de rezervă şi se alocă imediat, pe măsură ce se implementează măsurile agreate cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
”De asemenea, am acordat credite de angajament de 1,6 miliarde de lei pentru plata medicamentelor şi a programelor naţionale de sănătate la care se mai adaugă şi 22 de milioane de lei pentru achiziţionarea unui elicopter pentru situaţii de urgenţă astfel încât să facă faţă nevoilor crescânde de intervenţii în domeniu”, a mai spus Boc.
El a adăugat că Ministerul Sănătăţii are un calendar foarte precis care prevede implementarea unor măsuri de reformă şi care în esenţă se referă la: taxa clawback, impunerea genericelor, pachetul minimal de servicii, la care se adaugă cardul naţional de sănătate, prescripţia electronică.
Premierul a mai precizat că toate aceste măsuri vor diminua evaziunea în domeniu sau ”scurgerea banilor pe alte căi decât cele legale”.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, și-a dat demisia, joi, nemulțumit de modul în care s-a făcut rectificarea bugetară.
Sursa: Agerpres