Implementarea programelor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii alocate statelor membre în perioada 2014 – 2020 a înregistrat, la 31 mai, un nivel de absorbţie de 1,7%, iar în cazul României rata este de 0,18%.
România se află pe a 5-a poziție între statele cu cea mai redusă rata de abssorbție, așa cum se poate observa și din documentul de mai jos. Ungaria avea la 31 mai o rată de absorbție de 0%, iar Bulgaria de 0,07%.
Recent, comisarul european Corina Creţu s-a declarat îngrijorată de "startul lent" al României în implementarea proiectelor pentru perioada 2014-2020, afirmând că aceasta are o rată de absorbţie de 0% a fondurilor europene din acest exerciţiu bugetar, exact ceea ce scria capital.ro, în urmă cu o săptămână.
Citiți și: Document oficial al Guvernului: Absorbţie ZERO a fondurilor europene structurale pentru 2014-2020
Deşi s-a arătat îngrijorată de "startul lent" în procesul de implementare a proiectelor pentru 2014-2020, comisarul european a precizat că ştie că autorităţile din România depun eforturi susţinute în acest sens.
"Pentru perioada 2014-2020, aşa cum am spus în repetate rânduri, mă îngrijorează startul lent în implementarea proiectelor. Până în momentul de faţă, România are o rată de absorbţie de 0% a fondurilor europene din exerciţiul bugetar 2014-2020, însă ştiu că autorităţile din România depun eforturi susţinute în acest sens, iar, în ceea ce ne priveşte, Comisia Europeană a fost şi va rămâne un sprijin pentru România, aşa cum o facem, de altfel, pentru toate celelalte state membre când întâmpină dificultăţi", afirmă comisarul european pentru politică regională.
Deranjat de declarația comisarului european, actualul ministru al Fondurilor Europene a venit cu o replică, pe aceeași rețea de socializare, prin care dorește să atragă atenția că în acest context este relevant să vorbim despre lansări şi pregătirea de proiecte și nu despre gradul redus al absorbției.
'Rata de absorbţie 2014 – 2020 este un indicator nerelevant acum, la începutul exerciţiului bugetar, înainte de a fi desemnat sistemul de management în întreg (…) Asta nu scuză faptul că Guvernul Ponta nu a mişcat pe subiect, România stă mai prost decât media europeană, dar recuperăm. Facebook-ul doamnei Creţu (Corina Creţu, comisar european pentru politică regională – n. r.) nu s-a îngrijorat pe subiect la timpul potrivit. Când toată UE e la 1,7% absorbţie pentru 2014 – 2020, şi sunt ţări cu zero, şi cele mai multe în jur de 1%, relevant e să vorbim despre lansări şi despre pregătirea de proiecte. Şi, aici, am lansat ghiduri de 12 miliarde de euro, în 97 de zile de când sunt ministru (…) Din mai până azi au mai fost trimise aplicaţii de plată de către România (şi celelalte state, desigur). Facebook-ul doamnei Corina Creţu spune că este zero, dar ne felicită pentru dialogul constructiv şi eforturile comune (…) Păcat că Facebook-ul doamnei Creţu selectează preferenţial cifre. Mă aştept ca Facebook-ul doamnei Creţu să exprime îngrijorări similare şi pentru celelalte ţări din tabel (…)', scrie ministrul Fondurilor Europene.
Totuși, prin postarea sa, ministrul Ghinea confirmă datele și gradul foarte mic de absorbție al fondurilor europene din acest an. Așa cum se poate observa și din document, din fondurile de de 31,28 de miliarde de euro, plățile intermediare până la 31 mai au fost de doar 57 de milioane de euro, adică 0,18%.
mai multe detalii citiți aici:
Ghinea (MFE): Absorbţia fondurilor europene la nivelul UE pentru perioada 2014-2020 este 1,7%; România înregistrează 0,18%