Potrivit sursei citate, suma pusă la dispoziţie prin acest program este de 134.668.992 euro iar la începutul săptămânii s-a deschis linia de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală.
Conform programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale).
Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară până la 28 septembrie.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este Autoritatea de Management a acestui program şi aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Informaţii detaliate, inclusiv Ghidul Solicitantului, pot fi obţinute pe pagina Programului Naţional de Dezvoltare Rurală www.apdrp.ro, se mai arată în comunicat.
Sursa: Agepres