Fonduri europene pentru afacerile românești. Răzvan Gălățan, Goodwill: „Anul 2024 este unul propice pentru investiții majore”

Răzvan Gălățan

SURSA FOTO: Goodwill Consulting

Fondurile europene au devenit un instrument de finanțare din ce în ce mai popular, mai ales în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât antreprenorii români care sunt în căutarea unor soluții de dezvoltare a afacerilor lor au șansa de a primi sprijin din partea consultanților de specialitate.

Am stat de vorbă cu dl. Răzvan Gălățan, director operațional Goodwill Consulting, companie de consultanță în accesarea de fonduri europene, cu peste 16 ani de activitate în România și care face parte din grupul internațional Goodwill, prezent în Ungaria, Bulgaria și Croația.

Gălățan a explicat, într-un interviu pentru Capital, care au fost cele mai relevante programe de care au beneficiat firmele românești în 2023, dar și ce programe sunt disponibile în perioada următoare.

Număr mare de proiecte de finanțare depuse în 2023

  • Cum a arătat anul 2023 pentru Goodwill Consulting?

Anul 2023 a fost un nou an plin de reușite pentru compania noastră, dovadă fiind creșterea cifrei de afaceri de la 26.880.971 lei la 32.071.085 lei. Practic, ne continuăm trendul de creștere început în 2021, an în care am plecat de la o cifră de afaceri de 15.506.816 realizată în anul 2020. Am reușit astfel ca într-o perioadă de 3 ani să ne dublăm cifra de afaceri, aspect datorat comisioanelor de succes încasate de la clienții noștri pentru proiectele câștigătoare realizate de-a lungul acestui timp.

Ca un scurt rezumat, 2023 a fost cel mai bun an de când am preluat conducerea departamentului de consultanță din cadrul grupului Goodwill. Prin inovarea permanentă a serviciilor prestate și profesionalismul colegilor noștri, am reușit din nou să avem încasări record și să depunem un număr mare de proiecte pe care urmează să le implementăm în acest an. De asemenea, 2023 a fost o premisă bună pentru următorul an, deoarece am depus și în acest an un număr foarte mare de proiecte pe programele regionale și pe Programul Tranziție Justă. Avem acum un apel mare pentru zona de IMM pentru Regiunea Sud-Muntenia și îndemn toate firmele din regiune să depună proiecte și să profite de această oportunitate. 

  • Ce rezultate a obținut compania dumneavoastră în anul precedent în ceea ce privește implementarea și depunerea proiectelor pe diverse linii de finanțare?

În anul anterior, compania noastră a implementat 800 de proiecte, cele mai multe fiind pe POC 4.1.1, POC 4.1.1 BIS și POIM 11.1. De asemenea, am continuat dezvoltarea pe sectorul de autorități publice locale, unde am implementat proiecte pentru 90 de primării în anul 2023. La nivel de proiecte scrise în anul precedent, am depus în total 1.025 proiecte pe 13 linii de finanțare diferite. Dintre acestea, compania noastră a excelat pe programul de digitalizare IMM, fiind depuse în total 552 de proiecte în cadrul cărora se așteaptă evaluarea pentru a începe procesul de digitalizare a companiilor din portofoliul nostru. De asemenea, Goodwill a excelat și pe primele apeluri din programele regionale, unde am depus 82 de proiecte pe Programul Regional Nord-Vest dedicat IMM-urilor (finanțare de până la 1,5 milioane euro) și 44 de proiecte pe Programul Regional Nord-Est – programul pentru microîntreprinderi. Am depus, de asemenea, 61 de proiecte noi pentru primăriile din portofoliul nostru. 

Finanțare de până la 3 milioane de euro pentru IMM-urile din
Regiunea Sud-Muntenia

  • Cum a început Goodwill anul 2024 și ce tipuri de investiții vizează programele europene disponibile în acest an?

Anul 2024 a fost început de noi în forță, cu depunerea a 71 de proiecte pe Programul Agrivoltaic, dedicat amplasării de panouri fotovoltaice în cadrul firmelor din zona agroalimentară, în vederea asigurării necesarului de consum propriu. Ulterior, tot pe zona agricolă, am depus 20 de proiecte pe apelul dedicat procesării unui produs alimentar din care să rezulte tot un produs alimentar, unde am depus un proiect de mare referință pentru o fabrică de producție ulei, proiect care depășește valoarea totală de 18 milioane euro. De asemenea, tot pe zona alimentară am depus 15 proiecte pentru dezvoltarea sectorului zootehnic. Tot în aceste luni din 2024, am reușit să depunem 51 de proiecte pe apelul de Tranziție Justă dedicat IMM-urilor, unde, din primele 8 contracte de finanțare semnate la nivel național, 4 au fost scrise de echipa noastră. 

Pe programele regionale, în acest an am depus peste 150 de proiecte, structurate pe diferite regiuni, și acum suntem în plin proces de depunere pentru Programul Regional Sud-Muntenia – componenta de microîntreprinderi și firme mici, care alocă o finanțare de până la 200.000 euro, dar și componenta pentru IMM-uri, unde finanțarea poate să ajungă la 3.000.000 euro. De asemenea, suntem în etapa de pregătire a proiectelor pe Programul Regional Sud-Vest Oltenia – componenta pentru microîntreprinderi, unde finanțarea poate să ajungă până la suma de 300.000 euro. 

Investiții în energie regenerabilă în 2024

  • Care sunt perspectivele pentru a doua parte a anului din punctul de vedere al oportunităților de finanțare pentru antreprenori?

În a doua parte a anului 2024 așteptăm rezultate pentru proiectele depuse în a doua jumătate a anului 2023, dar și în prima jumătate a anului 2024, și vom începe implementarea cu succes a acestora. De asemenea, în a doua jumătate a anului, perspectivele sunt favorabile pentru firmele care vor să investească în zona de energie regenerabilă – avem un apel deschis dedicat atât pentru producție, cât și pentru autoconsum, putând fi depuse proiecte până la data de 23 iulie. De asemenea, microîntreprinderile din județele Hunedoara, Mureș, Gorj, Dolj, Prahova și Galați o să poată beneficia de o finanțare de până la 300.000 euro pentru a realiza investiții în diverse sectoare (de exemplu producție, turism, servicii medicale) și, totodată, pe zona  Sud-Muntenia suntem în plin proces de depunere proiecte și așteptăm în continuare clienți din această regiune pregătiți să realizeze investiții mari.

Tot în a două jumătate a anului avem programe de ajutor de stat pentru investiții majore de peste 10 milioane de euro și îndemnăm firmele cu planuri de a realiza investiții în zona de producție de valori mari să ne contacteze, pentru a putea pregăti documentația din timp. Nu în ultimul rând, amintesc că avem un departament de agricultură extrem de bine pregătit, care așteaptă cu nerăbdare lansările pe componenta pentru achiziție de tractoare și echipamente no-tillage (n.r. – disturbanță mecanică minimă a solului) pentru agricultură mare și pentru culturile de sfeclă de zahăr. De asemenea, așteptăm în acest an lansări pentru investiții în zona de legume, struguri de masă și hamei și în zona de realizare de noi fabrici în sectorul de panificație. Continuăm și dezvoltarea pe sectorul de autorități publice locale și îndemnăm toate primăriile să apeleze cu încredere la serviciile noastre, deoarece avem un departament dedicat, format din colegi cu mare experiență, care sunt pregătiți să răspundă nevoilor lor.