Săptămâna trecută, au fost lansate trei submăsuri prin intermediul cărora se pot obține fonduri 100% nerambursabile pentru îmbunătățirea infrastructurii rurale, agricole sau forestiere, dar și pentru protejarea patrimonului cultural. Dacă la deschiderea sesiunii era disponibilă în total suma de 453 de milioane de euro, acum au mai rămas fonduri în valoare de 282 de milioane de euro. A existat un interes ridicat pentru drumurile agricole deoarece proiectele de acest fel sunt cel mai ușor de realizat. Primăriile au depus 25 de proiecte, în valoare de 24,4 milioane de euro, prin submăsura 4.3.A – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice – Infrastructura de acces agricolă. Astfel, fiind depășit plafonul alocat acestei submăsuri de 20 de milioane de euro, în primele șase minute de la deschiderea sesiunii.
Dar mai există suficiente fonduri pentru cei interesați. Până pe data 30 octombrie 2016 mai pot fi depuse proiecte prin submăsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică. Suma disponibilă este de 209 milioane de euro ce are ca scop modernizarea infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă/apă uzată, care constituie elemente de bază pentru comunitatea rurală. Totodată, beneficiarii submăsurii vor contribui la crearea și modernizarea infrastructurii educaționale preșcolare și a infrastructurii de învățământ secundar superior, cu profil resurse naturale și protecția mediului, dar și a școlilor profesionale în domeniul agricol. Cei care pot depune proiecte prin această submăsură sunt comunele, asociațiile acestora sau ONG-urile.
Totodată, la mijlocul săptămânii trecute a mai fost deschisă și submăsura 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural, cu o alocare pentru această sesiune de 55 milioane euro. Scopul investițiilor este acela de a conservarea moștenirii de interes local, a așezămintelor monahale inclusiv a modernizării așezămintelor culturale. De asemenea, fondurile alocate vor fi folosite pentru punerea în valoare a moștenirii culturale locale, la promovarea turismului rural, conducând astfel la creșterea nivelului de trai în zonele rurale. Beneficiari ai submăsurii sunt ONG-uri, unități de cult, persoane fizice autorizate sau societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică şi comunele.
Bani pentru irigații și drumuri forestiere
Într-o lună se vor mai deschide încă două submăsuri prin care se vor finanța proiectele ce au în vedere modernizarea infrastructurii secundare de irigații și îmbunătățirea drumurilor forestiere. Pentru irigații va exista o alocare financiară de 142 de milioane de euro. Cei care vor putea să depună proiecte sunt organizațiile sau federațiile utilizatorilor de apă, constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole în conformitate cu legislația în vigoare. Pentru fiecare proiect în parte alocarea financiară este de maximum 1,5 milione de euro. Iar în cazul proiectelor ce vor presupune amenajarea drumurilor forestiere acestea vor beneficia de sprijin 100% nerambursabil, cu alocare totală de 50 de milioane de euro pentru toți candidații eligibili.
Nevoia de modernizare
Potrivit datelor furnizate de cel mai recent recensământ din 2011, în România există 2.861 de comune și 12.957 de sate. Dintre acestea puține sunt modernizate, adică au o infrastructură rutieră bună, canalizare, școli sau grădinițe. De aceea, Comisia Europeană pune la dispoziția românilor fonduri de sute de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii din mediul rural.
282 de milioane de euro reprezintă fondurile rămase pentru modernizarea satelor