Deşi băncile sunt un jucător-cheie în succesul programelor de fonduri europene, ele nu sunt implicate în procesul de aprobare a proiectelor, riscând contractarea unor iniţiative care, în final, nu sunt bancabile. Impulsionarea creditării reprezintă un ingredient critic pentru a obţine o inflexiune pozitivă în actualul ciclu economic. Evident, nu numai întreprinderile, ci şi băncile îşi doresc acest lucru, tocmai pentru a-şi îndeplini rolul clasic de intermediere din economie
Deşi băncile sunt un jucător-cheie în succesul programelor de fonduri europene, ele nu sunt implicate în procesul de aprobare a proiectelor, riscând contractarea unor iniţiative care, în final, nu sunt bancabile.
Impulsionarea creditării reprezintă un ingredient critic pentru a obţine o inflexiune pozitivă în actualul ciclu economic. Evident, nu numai întreprinderile, ci şi băncile îşi doresc acest lucru, tocmai pentru a-şi îndeplini rolul clasic de intermediere din economie, şi anume de a atrage lichidităţi şi de a le plasa în condiţii optime de risc şi rentabilitate. Care ar fi modalităţile concrete prin care se poate reechilibra cererea şi oferta de credite? Băncile sunt dispuse să injecteze lichiditate în economie; este însă nevoie şi de o cerere solvabilă, solidă, pentru a vorbi de o relansare reală. În mod simplist, cererea solvabilă se traduce printr-o capitalizare corespunzătoare a companiilor. Acum, când capitalul este scump şi greu de atras, fondurile europene, nerambursabile, pot reprezenta o soluţie care să atingă acest deziderat într-o manieră cu efect multiplicator pentru economie. Suma alocată României (atât de la bugetul Uniunii, cât şi de la cel naţional) pentru finanţări nerambursabile în perioada de programare 2007–2013 este de 39 de miliarde de euro. Până acum, din aproape 11 miliarde – fonduri disponibile, exceptând plăţile directe către fermieri, avem o rată de contractare de 72% şi o absorbţie de doar 13%. Este greu de spus câte proiecte contractate vor trece testele bancare şi, în consecinţă, câte fonduri vor fi până la urmă atrase, pentru că nu toate au fost analizate de bănci. Deşi băncile reprezintă un jucător-cheie în succesul programelor de fonduri europene, ele nu sunt implicate în procesul de aprobare a proiectelor, riscând contractarea unor iniţiative care, în final, nu sunt bancabile.
O perpetuare a acestei rate dezamăgitoare de absorbţie, pe lângă lipsa efectului de stimulare economică, poate rezulta şi într-o diminuare a alocării fondurilor de la bugetul UE pentru următorul program. Cum am putea să adresăm această problemă, asumând o nevoie de finanţare bancară de aproximativ 14 miliarde de euro în următorii trei ani (incluzând credite-punte, factoring al plăţilor directe sau credite de investiţii pentru cofinanţare)? Pentru început, să considerăm o posibilă implicare a băncilor în intermedierea procesului de acordare a fondurilor europene, prin delegarea anumitor responsabilităţi de către autorităţile competente, model funcţional în mai multe ţări din UE. În plus faţă de implicarea actuală ca finanţatori, băncile pot evalua proiectele depuse înainte de aprobarea finală a autorităţilor, efectua debursările, monitoriza proiectele şi întocmi rapoartele intermediare şi finale. Ca avantaje imediate ale implicării băncilor, autorităţile se asigură că doar proiectele bancabile beneficiază de finanţare nerambursabilă. Pe termen mediu şi lung, folosirea băncilor ca intermediari poate conduce la un sistem mai eficient din punctul de vedere al timingului şi al procedurii, mai convenabil din punctul de vedere al costurilor, datorită competiţiei, şi cu un impact sporit pentru dezvoltarea regională, mărind gradul de absorbţie a fondurilor europene. O schimbare procedurală poate deci injecta în economie zeci de miliarde de euro.
Opiniile aparţin autorului. Ciprian E. Păltineanu este coordonator pentru România a activităţii de Finanţare & Consultanţă în UniCredit Corporate & Investment Banking