Tehnologie, fonduri europene și oameni inteligenți – România are rețeta completă pentru a se putea dezvolta. Dar, într-o lume în care totul se întâmplă la secundă, avem nevoie de soluții integrate care să susțină acest proces. Urban Scope este singura companie din țară care oferă astfel de servicii comunităților locale. Radu Dragomir, directorul general al companiei, ne-a povestit despre parcursul afacerii, dar și despre cele mai importante proiecte de la nivelul țării, potrivit Infofinanciar .
De la cadru didactic la antreprenor
Povestea lui Radu Dragomir a început de la catedră. Directorul general al Urban Scope este inginer la bază și pentru o perioadă de timp a activat în calitate de cadru didactic la nivelul Universității Politehnica din București. Acest context a pus bazele discuției despre fondurile europene și potențialul accesării acestora. Așadar, prin finanțarea europeană s-au deschis noi orizonturi, în scopul de a realiza proiecte inovative și de a pune în practică idei excepționale.
„Atunci primul lucru pe care îmi amintesc că l-am făcut, și de acolo a început evoluția asta către Urban Scope, am venit cu niște idei de îmbunătățire a procesului didactic, cu soluții de tip multimedia și e-learning. Adică am accesat niște proiecte Leonardo da Vinci și prin intermediul Universității Politehnica, unde a făcut un centru de cercetare pe domeniul soluțiilor de e-learning” a explicat antreprenorul.
Începuturile afacerii Urban Scope
Proiectul Urban Scope a pornit la drum încet-încet. Radu Dragomir și-a format echipa alături de colegi de-ai săi de la Politehnică, care încă se află în companie de mai bine de 10 ani. Business-ul s-a bazat la început pe consultanță în zona de accesare de fonduri europene. Cu trecerea timpului, firma s-a axat pe oferirea de soluții integrate, având patru„ business-unite” pe care activează. În prezent, firma lucrează la un portofoliu impresionant și are aproape 40 de angajați. De asemenea, antreprenorul ocupă funcția de vicepreședinte în cadrul Patronatului Proiectanților în Construcții din România. Astfel, contribuind la modelarea viitorului industriei construcțiilor din țară, cu accent pe inovație, sustenabilitate și eficiență.
„Ne-am dat seama că putem să facem mult mai mult și există niște sincope între partea de tehnologie și partea de consultanță. Adică anumite firme realizează consultanta, scriu o cerere de finanțare. Alte firme scriu studiul de fezabilitate. Dacă îți veneau clarificări sau existau probleme la finanțare, cel care a făcut studiul de fezabilitate dădea vina pe cel de la consultanță. Și atunci mi-am dat seama de această nișă și am încercat să devenim acest <turn key solution provider> în zona de servicii de consultanță, proiectare și management de proiect” a spus Radu Dragomir.
Cei patru piloni ai companiei
Un prim business-unit al companiei este mobilitatea urbană, ce are în vedere sistemele traffic management, sisteme de ticketing, autobuze electrice, management de flotă, parcări inteligente și multe altele. Un alt pilon se referă la regenerarea urbană. Arhitecții și urbaniștii vin cu noi concepte de dezvoltare, precum „15 minutes cities”, soluții sustenabile pentru iluminatul public sau orice inițiative care pot să aducă un plus de confort cetățenilor.
Al treilea segment al afacerii aduce în prim plan eficiența energetică în clădirile publice și private. Cu inițiative precum iluminatul eco-inteligent, parcuri fotovoltaice sau soluții de încărcare pentru toate tipurile de vehicule electrice. În final, ultimul business unit le acoperă pe toate. Este vorba de conceptul de Smart City, care încorporează cei trei piloni sub aceeași umbrelă.
„Pentru toate tipologiile astea de proiecte, 90 % sunt finanțate cu fonduri europene. Avem o discuție cu factorii de decizie din orașul respectiv. Facem o evaluare din punct de vedere al spațiului public, a necesităților de mobilitate, de eficiență energetică, de urbanism și de Smart City. Le propunem o listă de proiecte, după aceea, le facem o evaluare și a surselor de finanțare. Îi ajutăm să-și dezvolte și toate documentele de planificare strategică. Deci un pachet complet” a explicat Radu Dragomir.
Birocrația, un obstacol în calea dezvoltării
Antreprenorul a evidențiat dificultățile care apar în procesul de atragere a fondurilor europene. În acest parcurs, birocrația reprezintă un obstacol uriaș, deoarece regulile se schimbă pe parcursul jocului. Un exemplu în acest sens sunt situațiile în care studiile de fezabilitate și documentațiile tehnice sunt finalizate. Dar, în acest timp, se modifică ghidul de finanțare în baza căruia a fost realizat proiectul. Astfel, este necesar să fie aplicate soluții la nivel intern pentru combaterea sincopelor. Urban Scope a dat dovadă de performanță, depășind aceste probleme, firma având un grad de eligibilitate a proiectelor de 99%. De asemenea, compania a reușit să atragă 1,5 miliarde de euro din fonduri europene pentru proiectele lor.
„Performanța noastră în zona de fonduri europene este destul de serioasă. Eu nu mai cunosc o altă companie care să aibă toate competențele astea in-house. După ce că birocrația este imensă, aveam schimbă în timpul jocului. Anumite companii, nu le pot contracara și dacă n-ai flexibilitatea necesară și dinamica asta să o poți controla, n-ai nicio șansă, vei greși” a explicat Radu Dragomir.
Campioni la atragerea de fonduri europene
Cele mai mari orașe din România au beneficiat de expertiza Urban Scope. Primarii țării sunt dornici să schimbe actuala realitate și să ofere cetățenilor o viață mai bună. Din portofoliul companiei, campionul la atragerea de fonduri europene este municipiul Buzău, care deține proiecte de peste 400 de milioane de euro. Constanța este, de asemenea, un important oraș care a excelat în atragerea de fonduri europene, sumele fiind similare cu cele din Buzău.
„Noi nu-i mai considerăm clienți și nici ei nu ne mai consideră un prestator de servicii. Avem un parteneriat real și acesta funcționează. Cumva, așa cum am zis, ne privesc ca pe un departament externalizat de atragere de fonduri europene. Sunt foarte mândru de treaba asta” a spus Dragomir.
Inteligența artificială, o oportunitate pentru România
Inteligența artificială este un aspect de care nu poți face abstracție și care reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea proiectelor. Sistemele inteligente pot fi astfel extrem de importante pentru fiecare oraș. În acest sens, Urban Scope a luat decizia de a construi în cadrul companiei un grup de lucru pe zona de inteligență artificială.
„Într-adevăr, tehnologia nu este încă matură, știm lucrul ăsta, dar numai dacă ne uităm la evoluția ei, trebuie să reușim să ținem pasul. Astăzi am văzut că ChatGPT 4.0 are un IQ de 155, parcă Einstein avea un IQ de 162-164. Deci gândiți-vă că ChatGPT 4.5 cu siguranță va fi mai deștept decât Einstein și sunt multe alte beneficii, putem să-l folosim <pe Einstein> în proiectele noastre” a explicat antreprenorul.
Din punct de vedere al dezvoltării proiectelor de tip Smart City, România mai are un drum lung de parcurs. Țara noastră este acum la nivelul de integrare. În multe orașe, sistemele inteligente există, dar nu funcționează în concordanță și nu comunică între ele prin transmiterea de informații. „Din păcate, stăm foarte prost astăzi vizavi de aceste platforme. În mod real, astăzi noi numim Smart City această etapă de integrare, ceea ce nu este adevărat. Smart City este etapa următoare, dar potențialul este imens” a spus directorul general al Urban Scope.
Evoluția cifrei de afaceri
Urban Scope a avut o evoluție impresionantă din punct de vedere al cifrei de afaceri și a profitului obținut. În 2020, compania avea o cifră de afaceri de peste 4,5 milioane de lei, iar profitul net s-a situat la 975.093 de lei, potrivit Registrului Comerțului. În acest sens, anul 2021 a venit cu o dublare a cifrei de afaceri, care a ajuns la peste 8,6 milioane de lei. De asemenea, profitul a evoluat surprinzător, ajungând la mai mult de 2,9 milioane de lei.
Potrivit datelor, o adevărată performanță a fost înregistrată în 2022, când cifra de afaceri a ajuns la peste 17,1 milioane de lei. În plus, profitul a avansat la un nivel de 7,9 milioane de lei, cu mult mai mare față de anul precedent. De asemenea, anul precedent a adus o cifră de afaceri de 37 de milioane de lei.