Comisia Europeană a aprobat, în luna mai a acestui an, tranzacţia prin care Anheuser-Busch InBev, cel mai mare producător mondial de bere, va prelua rivalul SABMiller în urma unei tranzacţii de aproximativ 100 de miliarde de dolari, cu condiţia ca SABMiller să îşi vândă aproape toate operaţiunile din Ungaria, România, Cehia, Slovacia şi Polonia, scrie Agerpres.
Potrivit surselor citate de Reuters, fondul britanic de investiţii Advent a făcut în ultimele luni pregătirile preliminare şi a devenit unul din cei mai interesaţi cumpărători. De asemenea, alte fonduri de investiţii mai mici precum Mid Europa Partners şi R2G au început să discute o serie de opţiuni cu rivalii mai mari, precum fondurile americane KKR şi Bain Capital sau cele europene BC Partners şi PAI Partners. Sursele au adăugat că grupul japonez Asahi Group Holdings şi-a manifestat şi el interesul pentru operaţiunile SABMiller din Europa Centrală şi de Est.
Anterior, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a apreciat şi ea că este puţin probabil ca Anheuser-Busch InBev să găsescă un singur cumpărător pentru operaţiunile SABMiller din Europa Centrală şi de Est, în condiţiile în care producătorii care au mărimea necesară pentru a face o astfel de achiziţie s-ar confrunta cu constrângeri din partea autorităţilor de reglementare sau au demarat deja o strategie care nu se potriveşte cu o astfel de tranzacţie. Deşi Anheuser-Busch InBev nu a oferit niciun fel de informaţii cu privire la cumpărătorii potenţiali sau valoarea tranzacţiei, Fitch estimează că activele ce vor fi vândute ar avea o valoare de până la şapte miliarde de dolari, potrivit Agerpres.
Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România, cu brandurile Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Pilsner Urquell, Azuga, Redd's şi Stejar.