Tranzactiile se deruleaza intre fondurile de investitii pentru a creste nivelul cotatiilor.
Raportarile semestriale au determinat fondurile de investitii sa se sprijine reciproc pentru a ridica nivelul cotatiilor pe piata bursiera.
Pana la jumatatea acestei saptamani, operatorii nu prevad o modificare a trendului pentru activitatea bursiera, cu atat mai mult cu cat la aceste cresteri au contribuit si plasamentele efectuate cu banii retrasi de pe piata monetara, ca urmare a scaderii dobanzilor pe piata interbancara. „Este posibil ca trendul pietei sa se inverseze numai dupa primele zile din luna iulie, dar incheierea perioadei de raportari nu este un argument suficient in acest sens. Sunt necesare influente majore pe piata monetara, astfel incat plasamentele pe acea piata sa fie mai atractive. In caz contrar, vom asista la o stabilizare a cotatiilor, care ar putea dura pana in luna septembrie”, afirma Cornel Bradescu, director de operatiuni la Intergrup SVM.
Tranzactiile realizate de fondurile de investitii au prins o parte a jucatorilor de bursa pe picior gresit. Operatorii sustin ca o parte a jucatorilor „s-au aruncat cu capul inainte, incercand sa prinda ultimul tren”.
Pe fondul unor cresteri semnificative repetate, multi jucatori de bursa au cumparat actiuni in paralel cu tranzactiile efectuate intre fonduri, pe un nivel ridicat al cotatiilor. Avand in vedere ca brokerii estimeaza o stationare a cotatiilor in aceasta vara, cea mai mare parte din jucatorii care au cumparat actiuni in ultimele zece sedinte de tranzactionare vor avea banii blocati in aceasta perioada.
Analistii pietei de capital sustin insa ca plasamentele la BVB sunt imprevizibile, deoarece depind de modul in care va evolua economia reala in perioada lunilor de vara.

Cezar Pop