Randamentele fondurilor deschise de investiţii au cunoscut creşteri semnificative în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2006. Fapt ce a dat încredere investitorilor să plaseze în continuare bani în aceste instrumente, balanţa subscrieri/răscumpărări fiind în acest interval pozitivă.

Rezultatele fondurilor de investiţii în primele nouă luni ale acestui an demonstrează că administratorii acestora au învăţat din greşelile trecutului. Dacă, în urmă cu un an, după primele nouă luni cel mai performant fond deschis de investiţii autohton era unul orientat către plasamentele în instrumente cu venit fix, Orizont, cu o creştere de doar 10%, acum lucrurile s-au schimbat complet. Cea mai mare creştere a venit în primele nouă luni ale anului de la un fond de acţiuni, KD Maximus, şi nu a fost de doar 10%, ci de 38%. Aceasta în condiţiile în care indicele bursier BET a avut o creştere de numai 19,69%, faţă de 20,75% în perioada similară a anului trecut.

Nu mai puţin de 12 fonduri au avut în primele nouă luni ale anului în curs performanţe mai bune decât a avut cel mai „în formă“ fond din perioada ianuarie-septembrie a lui 2006. Este foarte interesant faptul că o parte dintre cele mai bune fonduri ale primelor nouă luni din 2006 au avut anul acesta performanţe sub cele pe care le-au înregistrat anul trecut, deşi piaţa per ansamblu a mers mult mai bine. Este, de exemplu, cazul fondului de instrumente cu venit fix Orizont, şi al celor diversificate Transilvania şi Integro.

Un alt aspect important este şi faptul că, deşi au existat şi anul acesta destule fonduri care au înregistrat performanţe slabe faţă de ceea ce se aştepta de la ele, niciunul nu a avut o scădere a valorii activului net unitar comparativ cu finalul anului trecut.

Creşterea valorii unităţilor de fond, intrările de capital din partea unor noi investitori sau a celor existenţi deja, precum şi apariţia unor noi fonduri deschise de investiţii au înviorat puternic industria de asset management din România. La sfârşitul lunii septembrie a acestui an, valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de investiţii locale era de 834 de milioane de lei, echivalentul a 248 de milioane de euro. În urmă cu un an, suma activelor nete ale fondurilor mutuale era de doar 533 de milioane de lei, circa 150 de milioane de euro. Aşadar, o creştere de 56% în lei, în doar un an de zile. La sfârşitul anului trecut, activele nete ale fondurilor atingeau valoarea de 633 de milioane de lei.

Câştigă teren fondurile de acţiuni

73-7491-3637plasamente43web1.jpgO altă tendinţă care se manifestă tot mai clar este aceea de concentrare a banilor către fondurile deschise de investiţii orientate către plasamente pe piaţa de capital, mai ales în defavoarea celor cu profil monetar. Dacă în urmă cu un an fondul Simfonia 1, cel mai mare dintre cele monetare, avea o cotă de piaţă de aproximativ 13%, acum el a scăzut sub 9%, iar toate fondurile monetare au însumat, circa 13%. Au rămas doar amintiri momentele când acelaşi fond monetar avea aproape 50% din piaţă, iar uneori chiar mai mult.

Şi din punctul de vedere al subscrierilor, cel mai bine o duc fondurile de acţiuni, care au reuşit în august să strângă de la investitori 44,5 milioane de lei, 60% din totalul subscrierilor din luna respectivă la nivelul întregului sistem. În ceea ce priveşte retragerile de numerar, lucrurile stau altfel, totalul aferent fondurilor de acţiuni fiind de numai 18,1 milioane de lei, 50% din totalul general.

La nivelul întregului sistem, subscrierile aferente primelor opt luni ale anului au fost cu peste 100 de milioane de lei mai mari decât retragerile de numerar din aceeaşi perioadă. Investitorii au cumpărat unităţi de fond în valoare de 519 milioane de lei şi au retras doar 76,5% din această sumă, 397 de milioane de lei, în perioada ianuarie-august a lui 2007.

BT Asset Management, cele mai mari active administrate

73-7492-3637plasamente43web2.jpgCu toate că per total diferenţa între subscrieri şi răscumpărări a fost una destul de mare în favoarea celor dintâi, au existat nu mai puţin de trei luni, februarie, martie şi aprilie, în care lucrurile au stat invers, cu retrageri mai mari decât cumpărările de unităţi de fond.

Cea mai mare parte a deţinerilor fondurilor mutuale sunt, în continuare, plasate de piaţa de capital. La finalul lui august, fondurile autohtone aveau 264 de milioane de lei, echivalentul a 80 de milioane de euro, plasate în acţiuni cotate, marea lor majoritate la bursa autohtonă, fie ea BVB sau Rasdaq. Este vorba de aproape 40% din activele nete totale ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) din România. O sumă care, deşi a crescut mult în ultimul timp, rămâne foarte mică faţă de potenţialul economiei româneşti. Este de ajuns să ne gândim la faptul că există un număr din ce în ce mai mare de fonduri străine care alocă pieţei de capital româneşti sume considerabil mai mari decât cele 80 de milioane de euro ale fondurilor deschise de investiţii româneşti.

Cel mai important administrator de fonduri deschise de investiţii, după cota de piaţă cumulată a acestora, este BT Asset Management, compania de administrare a investiţiilor din cadrul grupului Banca Transilvania. Activele nete totale ale fondurilor administrate de BT Asset Management se ridică la 125 de milioane de lei, echivalent cu o cotă de piaţă de 15,1%.

Următoarele clasate sunt Raiffeisen Asset Management, cu 14,7% din piaţă, şi EFG Eurobank, cu 12,9%.

O tendinţă extrem de interesantă este reorientarea cotelor de piaţă dinspre companiile de administrare a investiţiilor mai vechi către cele nou apărute. Astfel, EFG Eurobank, Raiffeisen Asset Management şi chiar şi BT Asset Management, apariţii ceva mai noi, comparativ cu celelalte de pe piaţă, sunt în plină creştere, în vreme ce administratori cu tradiţie, cum ar fi Certinvest sau Pioneer Asset Management, au cunoscut micşorări ale cotelor de piaţă.

Performer

38% a fost creşterea celui mai performant fond deschis de investiţii, KD Maximus, în 2007. Anul trecut, cel mai bine stătea un fond de obligaţiuni, Orizont, cu o creştere de doar 10%.

Fonduri noi pe piata

RAIFFEISEN ACŢIUNI

Raiffeisen România Acţiuni este un fond lansat în luna august a acestui an. Este primul de pe piaţă care va avea întregul activ net plasat în acţiuni cotate la bursă.

Depozitarul fondului este Raiffeisen Bank, iar auditorul, KPMG Audit SRL. Unităţile de fond sunt distribuite, aşa cum se întâmplă şi în cazul celorlalte fonduri ale Raiffeisen, prin intermediul băncii. Durata recomandată a investiţiei este de cel puţin cinci ani.

INVESTICA ALTIUS

Investica Altius este primul fond deschis de investiţii lansat de compania de administrare Investica. Investeşte în principal în acţiuni cotate la Bursa de Valori. Celălalt fond administrat de Investica este fondul închis de investiţii „Infinity“. Banca depozitar este Banca Comercială Română, iar auditorul, SC Expert Audit Dasid SRL. Distribuţia se face la sediul firmei şi la ghişeele de distribuţie.

KD OPTIMUS

Împotriva tendinţei de a lansa fonduri orientate în principal către plasamentele în acţiuni, slovenii de la KD au lansat KD Optimus, un fond diversificat. Depozitarul este BRD – Groupe Société Générale, iar auditorul financiar, PricewaterhouseCoopers Audit SRL. Distribuitorii fondului sunt, în afară de KD Investments, Banca Comercială Carpatica, BRD – GSG,KD Capital Management, Alpha Finance, European Securities şi SSIF Egnatia Securities.