Complementaritatea între ajutoarele naţionale şi fondurile europene este esenţială pentru dezvoltarea economică a României, spune Mihai Precup. Secretarul de stat a explicat că atingerea obiectivelor naționale nu ar putea fi posibilă fără acest echilibru.
Mihai Precup, secretar de stat și preşedinte al Consiliului interministerial pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat (CIAS), a făcut recent mai multe declarații despre rolul fondurilor europene în atingerea obiectivelor naționale.
Mihai Precup spune că ajutoarele sunt importante pentru dezvoltarea țării
Acesta a coordonat lucrările celei de-a doua reuniuni din acest an a Consiliului, desfăşurată la Palatul Victoria. În cadrul evenimentului au fost evaluate şi analizate aspecte esenţiale legate de ajutoarele de stat.
Anul trecut, acestea au reprezentat 2% din economia României. Potrivit secretarului de stat, cifra respectivă arată importanţa lor pentru dezvoltarea țării, în contextul în care Guvernul are în lucru PNRR.
În cadrul reuniunii a fost analizat și modul în care ar trebui să fie evitate suprapunerile între schemele existente de ajutor de stat promovate de diferite ministere.
Astfel, Mihai Precup a subliniat că este necesară o eficiență pentru optimizarea măsurilor de ajutor de stat, conform unui comunicat al cancelariei Executivului.
„Trebuie asigurată complementaritatea între ajutoarele naționale și fondurile europene, astfel încât să nu avem acea suprapunere între cele două surse de finanțare și să prioritizăm folosirea fondurilor europene pentru a sprijini dezvoltarea economică a României”, a spus Mihai Precup.
Acesta a reiterat și importanța instrumentelor financiare ce pot mobiliza simultan ajutoarele de stat, fondurile europene și capital privat pentru atingerea obiectivelor naționale.
Previzionarea măsurilor de ajutor de stat, printre subiectele abordate
Previzionarea măsurilor de ajutor de stat, cu finanțare de la bugetul de stat, s-a aflat printre subiectele abordate. Guvernul intenționează să le instituie până la sfârșitul anului 2024.
Au fost dezbătute și cele care urmează a fi implementate în primul semestru al anului 2025.
Potrivit comunicatului, vor fi dezvoltate și diversificate produsele și serviciile oferite de cele două bănci deținute de statul român. Este vorba despre:
- Exim Banca Românească;
- CEC Bank.
A fost luată în vizor o majorare de capital de 2,25 miliarde de lei. Aceasta ar trebui să răspundă nevoilor pieței și să contribuie la dezvoltarea economică și la creșterea competitivității României pe plan local și internațional.
A fost prezentată și situația măsurilor avizate de Consiliul Concurenței și aprobate de furnizori în cursul anului 2023 și în semestrul I al anului 2024.
În acest fel, au fost elaborate aproximativ 400 de măsuri de ajutoare de stat. Din acestea, aproximativ 95% au fost adoptate de către autorități în domenii precum:
- energia și protecția mediului;
- susținerea IMM-urilor;
- infrastructura portuară;
- dezvoltarea regională și cercetarea.
Executivul a oferit mai multe informații în comunicat.
„Valoarea ajutoarelor de stat plătite în anul 2023 a depășit 32 miliarde lei, reprezentând 2% din PIB, în creștere față de anul 2022, când s-au plătit 29,56 miliarde de lei. Din această sumă, 26,29 miliarde lei (82%) au provenit din fonduri naționale și 5,78 miliarde lei (18%) din fonduri europene. Beneficiarii acestor ajutoare de stat, acordate sub formă de granturi, garanții, împrumuturi/compensații, majorări de capital, au fost, în proporție de 94%, IMM-uri, majoritatea cu capital majoritar autohton”, arată Executivul în comunicat.