Presiunea exercitata de cumparatori a determinat cresteri ale cotatiilor pentru cea mai mare parte a actiunilor. Fata de saptamana anterioara, indicii bursieri s-au apreciat cu peste 5% pentru BET si BET C. Indicele BET FI a castigat numai 1,26%, ultimele doua sedinte fiind incheiate in scadere.


Evolutia buna a bursei, in special in ultimele doua saptamani, i-a determinat pe o parte dintre investitori sa-si marcheze profitul, primele societati vizate fiind cele cinci societati de investitii financiare, al caror pret a inceput sa scada din sedinta de joi. Vineri, corectia s-a extins catre aproape toate titlurile, volatilitatea preturilor fiind peste valorile obisnuite. Deoarece piata a fost ridicata de un numar redus de fonduri externe, specialistii recomanda investitorilor monitorizarea cu atentie a valorii zilnice a tranzactiilor, o eventuala reducere a acesteia indicand o evolutie descendenta a bursei in perioada imediat urmatoare.


Randamentul adus in aceasta saptamana de investitia in actiunile Oltchim a fost foarte bun, respectiv de 21%. Dupa ce pretul de inchidere de saptamana precedenta a fost de 0,312 lei/actiune, in sedinta de vineri au fost incheiate tranzactii si la pretul de 0,41 lei, care reprezinta maximul de tranzactionare de la inceputul lunii martie. Pretul nu a rezistat insa mult timp la acest nivel, ultima tranzactie fiind raportata la 0,378 lei/actiune. Cresterea pretului a fost realizata pe volume de actiuni tranzactionate cu mult peste valorile medii obisnuite: peste cinci milioane joi si trei milioane vineri, fata de 750 mii de actiuni, media ultimelor 200 de sedinte. Interesul pentru aceste actiuni s-a datorat propunerii Consiliului de Administratie privind anularea hotararii de majorare a capitalului social prin conversia in actiuni a creantei AVAS, majorare contesta in instanta si care defavoriza actionarii minoritari. Prin clarificarea situatiei capitalului social, societatea va putea fi scoasa la privatizare.


Un randament foarte bun a fost adus si de actiunile Azomures, respectiv de peste 21% in numai cinci sedinte de tranzactionare. Chiar daca joi actiunile AZO s-au tranzactionat si la cursul de 0,305 lei, acest nivel este departe de maximul inregistrat in februarie, de 0,59 lei/actiune.
Actiunile Banca Transilvania, dupa sase sedinte consecutive de crestere, de la 0,905 lei/actiune pe 8 septembrie, pana la un maxim de 0,985 lei in sedinta de joi, au inregistrat o scadere, vineri, cu 1,53%. Randamentul saptamanal a fost de 5,46%.


Decizia Zentiva, una dintre cele mai mari companii farmaceutice de medicamente generice din Europa Centrala si de Est, de a achizitiona pachetul majoritar de actiuni al companiei Sicomed Bucuresti de la Venoma Holdings, a determinat o apreciere, in sedinta de vineri, a cursului SCD cu 14,5%, pana la 1,26 lei/actiune, acesta fiind si maximul istoric de tranzactionare.
La acest curs, valoarea de piata a societatii este de 184,5 milioane de dolari, fata de 200 de milioane de dolari la cat a fost evaluata in cadrul ofertei.


Evolutia indicelui bursier BET prognoza*:


Valoare 6.033,46

Variatie 31 dec. 04 38,23%
Variatie 31 aug. 05 8,79%
Variatie saptamanala 5,48%




*) prognoza 1 octombrie 2005

Sursa: BVB


Evolutia indicelui CAPITAL 15 prognoza*:


Valoare 546,23

Variatie 31 dec. 04 93,97%
Variatie 31 aug. 05 13,58%
Variatie saptamanala -3,63%




*) prognoza 1 octombrie 2005

Sursa: BVB


Evolutia indicelui Rasdaq C prognoza*:


Valoare 1.668,11

Variatie 31 dec. 04 -6,24%
Variatie 31 aug. 05 0,04%
Variatie saptamanala 0,02%




*) prognoza 1 octombrie 2005

Sursa: RASDAQ


Evolutia indicelui BET FI prognoza*:


Valoare 33.320,15

Variatie 31 dec. 04 92,71%
Variatie 31 aug. 05 0,11%
Variatie saptamanala 0,01%




*) prognoza 1 octombrie 2005

Sursa: BVB


TOPUL CELOR MAI VANDUTE ACTIUNI prognoza*:


Dupa spargerea nivelului de rezistenta de la 0,105 lei/actiune, titlurile RRC stabilesc un prim nivel suport la pretul de 0,107 lei/actiune. Volumul tranzactionat zilnic este in crestere cu peste 50% fata de media aferenta ultimelor 50 sedinte.


Variatie saptamanala 12,11%

Nr. actiuni tranz. (mil) 270,47
Pret minim 0,0991
Pret maxim 0,1130




*) prognoza 1 octombrie 2005


TOPUL CELOR MAI VANDUTE ACTIUNI (12.09-16.09)


Companie Valoare (mld. lei)

RRC 673,00
TLV 652,80
SIF5 578,20
SNP 474,25
SIF2 425,04




Sursa: KTD INVEST, BVB


TOPUL CELOR MAI BUNE EVOLUTII DE PRET prognoza*:


Actiunile Siretul Pascani au crescut cu peste 31%, de la 0,087 lei, la inchiderea din 9 septembrie, pana la 0,1140 lei. Maximumul a fost insa de 0,1240 lei, in sedinta de vineri, iar volumele de actiuni zilnice sunt in apropierea maximelor istorice.


Variatie saptamanala 31,03%

Nr. actiuni tranz. 10.551.168
Pret minim 0,0860
Pret maxim 0,1240




*) prognoza 1 octombrie 2005


TOPUL CELOR MAI BUNE EVOLUTII DE PRET (12.09-16.09)


Companie Variatie

SRT 31,03%
AZO 21,28%
OLT 21,15%
ALR 16,67%
SCD 14,55%




Sursa: KTD INVEST, BVB


TOPUL CELOR MAI SLABE EVOLUTII DE PRET prognoza*:


Actiunile Policolor au scazut pentru a doua saptamana consecutiv. Lichiditatea tranzactiilor se mentine redusa: numai 48.368 actiuni tranzactionate in aceasta saptamana, fata de 120.841 media ultimelor 50 de valori saptamanale.


Variatie saptamanala -6,92%

Nr. actiuni tranz. 48.368
Pret minim 1,2100
Pret maxim 1,3000




*) prognoza 1 octombrie 2005

TOPUL CELOR MAI SLABE EVOLUTII DE PRET (12.09-16.09)


Companie Variatie

PCL -6,92%
BRM -4,55%
IMP -3,42%
SIF1 -1,84%
STZ -1,70%





Sursa: KTD INVEST, BVB