După discuțiile purtate miercuri, la Bruxelles, cu comisarul european pentru afaceri maritime şi pescuit, Maria Damanaki, ministrul agriculturii, Daniel Constantin a declarat că Programul Operațional pentru Pescuit, blocat încă din ianuarie 2012, ar putea fi deblocat până în februarie 2013.
Plățile pentru proiectele din cadrul Programului Operațional pentru Pescuit(POP) sunt blocate încă din 13 ianuarie 2012. Pentru perioada 2007-2013, programul pentru susținerea pisciculturii are alocată din fonduri europene nerambursabile suma de 230 de milioane de euro, iar până în momentul de faţă s-au făcut plăţi de la bugetul de stat în valoare de 58 de milioane de euro.
”Doamna comisar Damanaki, pe baza rapoartelor pe care le-a primit de la misiunea de audit care a fost în România, a apreciat progresele care s-au făcut, faptul că s-au rezolvat aproape toate problemele pe care le avea România în acest domeniu şi există o perspectivă foarte clară ca, în perioada următoare- decembrie, ianuarie sau cel târziu în februarie 2013, să putem vorbi de întreruperea acestei penalităţi. Cu alte cuvinte, sper să ridicăm această penalitate, și nu se pune problema ca România să fie penalizată suplimentar, adică să intre în faza a doua,și anume, cea de presuspendare a plăţilor”- a declarat Constantin pentru Agerpres.
El a precizat că nu se pune problema, până în momentul de faţă, nici a corecţiilor, așa cum s-a întâmplat la alte programe, ”dar putem vorbi în anul 2013, dacă nu vor fi remediate toate neregulile, de anumite sume care nu vor mai putea fi cheltuite”.
”Pace” cu pescarii bulgari în Marea Neagră
O altă temă a discuțiilor șefului MADR cu comisarul european Maria Damanaki a fost legată de reforma politicii de pescuit şi acvacultură 2014-2020. ”România a avut o reuşită în acest domeniu prin faptul că, în propunerea de regulament care va intra în vigoare odată cu reforma politicii de acvacultură şi pescuit, vor exista măsuri tehnice de pescuit în Marea Neagră. Lucrul acesta este foarte important, pentru că în trecut au existat anumite probleme între România şi Bulgaria cu privire la pescuitul în Marea Neagră, chiar în anul 2010 au fost situaţii destul de neplăcute. Odată cu introducerea într-un regulament major al Comisiei Europene (CE) a acestor măsuri tehnice cred că nu vor mai exista astfel de probleme pe viitor”, a declarat ministrul agriculturii.