Fondurile necesare pentru realizarea cadastrului general la nivel naţional sunt estimate la 500 milioane euro, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
"Căutăm fonduri pentru realizarea cadastrului general. O evaluare arată că se depăşeşte cu mult posibilitatea de a fi finanţat din bugetul MDRT. Noi şi azi finanţăm lucrări de urbanism şi cadastru pentru autorităţile publice locale, dar sumele sunt atât de mici încât nu ajung nici pentru 10% dintre acestea. Există o estimare, dar nu este verificată, aproximativ 500 milioane euro la nivel naţional pentru a rezolva cadastrul general. Nu este vorba de un buget anual, ci multianual. Şi dacă am avea toţi banii nu am putea face cadastrul general într-un singur an. Este nevoie de câţiva ani. Bugetele alocate cadastrului şi planurilor de urbanism sunt de câteva milioane de euro anual", a afirmat Udrea.
Pentru finanţarea cadastrului general există mai multe variante – fonduri europene, dar din 2014, sau fonduri private prin parteneriat public-privat sau prin concesiune, a precizat oficialul MDRT.
"Ne-ar ajuta foarte mult o variantă mai rapidă pentru că până în 2014 mai sunt trei ani", a spus Elena Udrea.
Ea a explicat că există o multitudine de situaţii la nivel naţional legate de întabularea terenurilor agricole şi terenurilor forestiere.
"În România, dacă am aduna proprietăţile din titlurile de proprietate, aşa cum au fost emise de autorităţile publice locale şi instanţele de judecată, am avea 40% mai mult decât suprafaţa ţării. Sunt foarte multe proprietăţi care se suprapun, sunt foarte multe persoane care deţin din titluri aceeaşi proprietate, sunt foarte multe procese nesfârşite pentru soluţionarea acestor probleme create ca urmare a restituirilor de proprietăţi după 1989, care nebazându-se pe un cadastru general au generat toate aceste confuzii. Nu avem planuri de parcelare, avem suprapuneri de titluri de proprietate, avem multe procese la CEDO datorate acestor încurcături, unde România a fost condamnată de câteva ori. Lipsa cadastrului general influenţează şi accesul la credite", a spus ministrul Elena Udrea.
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede trecerea Agenţiei Naţionale pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea MDRT. Trecerea ANCPI la MDRT a fost avizată de CSAT.
"În acest moment, activităţile ANCPI sunt strâns legate de activităţile aflate în atribuţiile MDRT, care are în coordonare programele de realizare a planurilor de urbanism şi, de asemenea, programe pentru autorităţi publice locale, verificare de date topocadastrale, a băncilor de date urbane", a precizat Udrea.
SURSA: Agerpres