Câteva din aceste fonduri speculative au avut un an 2017 de succes mizând pe preţul viitor al unor astfel de active ”exotice’. Succesul acestui tip de strategie de investiţii în futures atrage şi alţi investitori în pofida riscurilor provocate de lichiditatea redusă.
În ultimii ani profiturile generate de fondurile speculative au fost afectate de politicile monetare ale băncilor centrale care au redus dobânzile la minime istorice, ceea ce a redus randamentele la obligaţiuni şi acţiuni. Aceasta i-a făcut pe unii manageri de fonduri să se îndrepte spre pieţe mai puţin aglomerate.
Fondul AHL Evolution este unul din primele care a intrat pe această piaţă de nişă, iar anul trecut a avut un randament de 18%. De asemenea, fondul Systematica Alternative Markets condus de Leda Braga a avut un randament de 24%. Comparativ, fondurile care au speculat doar pe activele tradiţionale au avut, în medie, randamente de 1,9%.
‘Pieţele exotice oferă o oportunitate de a face pariuri şi pe altceva decât factorii tradiţionali de risc’, a declarat directorul AHL, Douglas Greenig.
Potrivit datelor furnizate de Eurekahedge, în primele 11 luni ale anului trecut aproximativ 13 miliarde de dolari au intrat în aceste fonduri, ceea ce a umflat activele lor la o cifră record de 267 miliarde de dolari.
De regulă, activele non-tradiţionale oferă randamente mai mari decât pieţele mai lichide. Pe de altă parte, fondurile speculative îşi extind pariurile cu bani împrumutaţi astfel că dacă există o criză a creditului, investitorii ar putea suferi pierderi semnificative.
‘Cererea mare pentru aceste strategii se datorează doar permanenţelor bune. Dacă, din diferite motive, există o criză de lichiditate nu ştim cum vor reacţiona aceste strategii’, a subliniat Marcus Storr, director de investiţii la Feri Trust GmbH.
Pentru a răspunde la această problemă, managerii de active au decis să impună un prag pentru mărimea fondurilor lor. AHL Evolution a încetat să mai accepte noi fonduri anul trecut în timp ce Florin Court şi-a redus volumul fondurilor pe care le gestionează la două de la trei miliarde de dolari, după ce şi-a modificat strategia.
Însă acest colţ obscur al pieţei fondurilor speculative ar putea deveni mai puţin exotic pe măsură ce şi mai multe firme sunt interesate de randamentele atractive. Fondurile ar putea fi presate să caute noi pieţe neaccesate până acum dar care oferă potenţial mai mare cum sunt cripto-monedele. AGERPRES