Grupul Ford a cerut Guvernului prelungirea cu un an a termenelor contractuale privind investiţiile şi parametrii de producţie care trebuie atinşi la Automobile Craiova până în septembrie 2011, invocând criza financiară, solicitare care are mari şanse să fie acceptată de Executiv.
Solicitarea a fost formulată în negocierile cu reprezentanţii Guvernului privind încheierea unui act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 2007 între AVAS şi Ford pentru pachetul majoritar de acţiuni la Automobile Craiova.
„Cererea grupului american a fost ca acest contract de patru ani să fie prelungit cu un an, la cinci ani, în ceea ce priveşte obligaţiile investiţionale, invocându-se criza financiară, şi există posibilitatea ca cererea să fie acceptată de Guvern, având în vedere situaţia financiară la nivel mondial”, au declarat, miercuri, surse implicate în negocierile cu Ford.
Ford Motor a achiziţionat în septembrie 2007 un pachet reprezentând 72,4% din acţiunile Automobile Craiova, pentru 57 milioane euro.
Potrivit contractului, Ford România trebuie să ajungă într-un interval de patru ani, până în septembrie 2011, la un volum de producţie de peste 250.000 unităţi, în caz contrar compania americană urmând să plătească statului daune de până la 25% din valoarea achiziţiei Automobile Craiova. Nivelul sancţiunilor scade la 10% din valoarea contractului dacă se produc între 200.000 şi 225.000 de vehicule şi la 5% dacă se construiesc între 225.000 şi 250.000 unităţi.
La doi ani şi jumătate de la achiziţia uzinei din Craiova, Ford a asamblat aproximativ 400 de autovehicule, ceea ce însemnă că producţia trebuie mărită de 625 de ori într-un an şi jumătate.
La începutul lunii mai, reprezentanţii Ford au afirmat că angajamentele vor rămâne neschimbate.
SURSA: Mediafax