Vânzările Ford pe piaţa europeană au urcat cu 8,1% în octombrie, pentru a cincea lună consecutivă de creştere, beneficiind de majorarea cererii în Marea Britanie şi Italia, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Începând din luna ianuarie, Ford Europe raportează vânzările sale pentru cele 20 de pieţe europene pe care este prezentă, odată cu adăugarea României pe această listă. Cota de piaţă a Ford în Europa a crescut luna trecută cu 0,2 puncte procentuale, la 7,8%. Cele mai bine vândute autovehicule din gama Ford au fost Fiesta, Kuga, S-MAX şi Ranger.
Pe cele 20 de pieţe europene, Ford a livrat luna trecută 98.100 vehicule, cel mai bun rezultat înregistrat într-o lună octombrie din 2011. În perioada similară din 2013, Ford a vândut 90.700 de unităţi.
În primele zece luni din 2014, vânzările Ford în Europa au urcat cu 7,8%, la 990.800 vehicule, în timp ce cota de piaţă a producătorului auto american a crescut uşor, la 8%.
Doi dintre directorii de top de la Ford Motor Co îşi vor schimba poziţiile între ei, în condiţiile în care Ford nu a mai înregistrat profit în Europa din 2010.
Începând cu data de 1 ianuarie 2015, directorul de marketing global, vânzări şi servicii, Jim Farley, va prelua funcţia de preşedinte pentru operaţiunile din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, urmând ca actualul deţinător al acestei poziţii, Stephen Odell, să preia postul lui Jim Farley. Cei doi vor fi subordonaţi în continuare preşedintelui director general de la Ford, Mark Fields.
Grupul auto american preconizează că în 2014 va înregistra pierderi de 1,2 miliarde de dolari în Europa, după ce în trimestrul al treilea pierderile Ford s-au majorat până la 439 milioane de dolari, de la 182 de milioane de dolari în perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a vânzărilor slabe de pe piaţa din Rusia.
În România, Ford a demarat producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, care este primul produs al acestei fabrici şi prima maşină românească de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a început să producă la Craiova şi motorul EcoBoost.