Investiția, care edste parte a uynui proiect în valoare de 65 milioane de lire sterline (80,8 milioane de dolari) și urmărește dezvoltarea de reţele 5G. Atât Ford cât și Vodafone au menționat că acest demers va fi primul de acest tip în Marea Britanie.

Practic, reţeaua 5G privată de la uzina Ford de la Essex va înlocui reţelele mai vechi de tip Wi-Fi şi va ajuta la accelerarea producţiei de componente destinate vehiculelor electrice.

„Reţelele mobile 5G private acţionează ca o trambulină pentru organizaţii, permiţându-le să regândească modul în care fac afaceri”, a menționat directorul general de la Vodafone Business, Vinod Kumar.

Trebuie amintit că grupul japonez Toyota Production Engineering Corporation a selectat compania finlandeză Nokia Oyj pentru a instala o reţea wireless 5G privată la centrul său de design de la Fukuoka, Japonia. Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează şi asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri şi autovehicule electrice Ford, precum şi autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi urmăreşte planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome şi soluţii de mobilitate. Ford are aproximativ 190.000 de angajaţi în toată lumea.

Ford Europa are 45.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi aproximativ 59.000 de angajaţi dacă sunt luate în considerare asocierile în participaţiune şi entităţile neconsolidate.